În perioada 6-18 iunie 2011 are loc prima expoziţie a copiilor pasionaţi de creaţia artistică plastică şi de comunicare intitulată “Fiecare copil este un decorator”.
Organizată de Dorina Horătău şi Elena Niculiţă, în parteneriat cu IRSCA Gifted Education şi Biblioteca Metropolitană Bucureşti, această expoziţie-eveniment reprezintă finalitatea cursului de formare vizuală şi comunicare realizat pentru copiii cu abilitati inalte cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani. Este propusă o formulă de prezentare şi ambientare spaţială de excepţie în care sunt expuse pentru publicul larg şi mass-media lucrări şi obiecte decorate de micii creatori.
Dorina Horătău, coordonatorul secţiunii de formare vizuală, propune un concept expoziţional de autor în care ambientarea şi organizarea spaţiului într-o montare de tip instalaţie de artă pune în valoare spontaneitatea din lucrările copiilor şi în acelaşi timp completează ineditul cursului. Este lector univ. dr. la Universitatea de Arte din Bucureşti în cadrul Facultăţii de Arte Decorative şi Design, un artist vizual cu experienţă în domeniul artelor şi designului textil şi are un palmares bogat de expoziţii naţionale şi internaţionale. Este câştigătoarea Marelui Premiu al Trienalei de Arte Textile din 2006.
Elena Niculiţă, coordonatorul secţiunii de comunicare este jurnalist radio şi trainer cu experienţă în sales&communication, organizator de expoziţii-atelier de obiecte lucrate manual şi iniţiator în promovarea unor expoziţii de artă. La deschiderea expoziţiei cu titlul “Fiecare copil este un decorator” va fi alături de copii şi va media descrierea şi prezentarea lucrărilor realizate, respectiv felul în care ei vor interacţiona cu presa şi publicul.
Încă de la început, cursul şi-a propus să aducă laolaltă sensibilitatea copilăriei şi pasiunea pentru creaţia artistică personalizând prin mânuţele copiilor lucrări şi obiecte unicat.
Pe parcursul a 5 întâlniri de câte 3 ore, cei mici au acumulat informaţii de bază despre principiile de bază ale unei suprafeţe compoziţionale şi noţiuni de comunicare.
“Mie mi se pare că în compoziţia mea culorile sunt fondul, muzica pe care personajele mele, animalele, valsează“, spune Alexandra – 12 ani.
“Ne-am dorit să le dezvăluim copiilor o parte din secretele prin care vizualul reuşeşte să ne capteze atenţia la tot pasul. Am încercat să depistăm acele date „naturale” care definesc în mod firesc personalitatea fiecăruia – caracterul unic al fiinţei lor artistice. Copiii au aplicat cunoştintele teoretice dobândite la curs realizând în cadrul fiecărei întâlniri câte un obiect decorativ unicat care a exprimat şi a oglindit personalitatea fiecăruia” a declarat Dorina Horătău.
Cursul a fost structurat în 5 workshopuri, fiecare având câte o temă precisă: “Imagini care mă definesc”, “Eu şi obiectele mele dragi”, “Camera mea mă exprimă” , “Sunt decoratorul livingului meu” (partea I şi partea a II-a).
“Acest curs m-a învăţat să mă port altfel faţă de pictură sau faţă de lucrările de artă. La început, am crezut că trebuie să mă port cu blândeţe cu obiectele de lucru şi nu aveam curaj să suprapun obiectele, spune Ioana – 11 ani.”Mai târziu, mi-am dat seama că trebuie să fiu mai obraznică faţă de culori.”
Mai mult decât atât, la finalul fiecăruia din cele cinci workshopuri coordonatorii s-au întâlnit cu părinţii şi i-au implicat în discuţii pe marginea lucrărilor şi în cunoaşterea propriului copil.
“Dincolo de activitatea de atelier în care am vrut să îi iniţiem pe copii, la finalul cursului am conceput şi realizat această expoziţie. Este un spectacol vizual cu lucrări şi obiecte decorate de micii artişti, un concept expoziţional de autor în care ambientarea şi organizarea spaţiului pune în valoare lumea copilăriei. Vom avea vernisaj în data de 6 iunie la ora 17.00, iar copiii se vor întâlni cu presa şi cu publicul şi vor putea fi intervievaţi pe marginea lucrărilor realizate. De desfăşurarea acestui dialog se va ocupa în mod special colega mea, Elena Niculiţă, dar vom fi împreună spre a răspunde întrebărilor invitaţilor şi jurnaliştilor” ne-a spus în final Dorina Horătău.
Secţiunea de comunicare a fost construită sub formă de role-play, astfel încât copiii să poată exersa interviul cu un ziarist. Învăţarea principalelor reguli ale unei comunicări eficiente cu mass-media, crearea unor poveşti în jurul creaţiilor realizate i-au ajutat pe copii să se pregătească pentru prima lor expoziţie de grup şi pentru prima întâlnire cu presa în prima expoziţie cu titlul “Fiecare copil este un decorator”.
Deschiderea evenimentului, are loc in data de 6 iunie 2011 si se derulează astfel:
orele 17.00:
Întâlnire cu presa şi publicul – Sala “Mircea Eliade”
orele 17.30:
Interviuri mass-media cu copiii participanţi la expoziţie
orele 18.00:
Deschiderea expoziţiei
Expoziţia “Fiecare copil este un decorator” este deschisă în perioada 6-18 iunie 2011, la Biblioteca Metropolitană – Sediul Central “Mihail Sadoveanu”, Str. Tache Ionescu nr.4, sector 1 şi poate fi vizitată de luni pâna vineri între orele 9.00 – 19.00. Intrarea este liberă.
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să o contactaţi pe Elena Niculiţă
e-mail: elenaniculita@gmail.com
telefon: 0745 07 99 77