Selectie 2025-2026 - Programul academic pentru copii supradotati
Prima scoala dedicata in exclusivitate copiilor supradotati (IQ superior)
Ce este?
- Un program de peste 15 ani unic în România dedicat exclusiv copiilor supradotati ce are ca scop principal dezvoltarea autonomiei copiilor supradotați și a părinților lor, ținând cont de nevoile lor specifice printr-un Plan de Educație Individualizat
- Din 2024, Leonardo Gifted School, dedicata copiilor supradotati, un mediu unic de hranire al abilitatilor inalte
- Un program si o scoala dezvoltate de specialişti, cu parteneriate internaţionale şi naţionale cu Universitatea Bucureşti, facultatea de Psihologie şi Ştiintele Educaţiei
- Selecţie de nivel internaţional
- Educatie diferentiata
- Cele mai bune practici în dezvoltarea abilităţilor înalte ale copiilor.
- Expertiza de 15 ani in educatie diferentiata cu peste 4800 de ore de formare a peste 360 de copii supradotati.
- Scoala Parintilor cu copii cu IQ superior: Noi lucram numai in parteneriat cu parintii. Pentru a vorbi de o rata de succes, parintii au nevoie sa isi asume sa fie parte din echipa, sa lucram in echipa, ca parteneri in educatia propriilor copii. Orice abilitate exersata intr-un context educational si nedusa si in contextul familial nu se fixeaza – nu intra in repertoriul comportamental si poate duce la disonanta cognitiva la copil. Asadar, parintii lucreaza alaturi de echipa de facilitatori si de proprii copii in cadrul sesiunilor Gifted Family, si beneficiaza de consiliere, feedback si lucru pe Planul Individualizat de Educatie, coaching si educatie parentala specifica psihopedagogiei copilului gifted alaturi de coach-ul pe dezvoltarea copilului si psihologul educational.
- Peste 24 de diferentiatori in invatare printre care: diferentierea mediului de invatare (cel mai important) prin continutul avansat al curriculei, folosirea de metode de invatare accelerata si harti mentale, utilizarea abilitatilor inalte de gandire, a gandirii critice, globale, holositice. De asemenea utilizam si asa numitele HOTS- Higher Order Thinking Skills; implicarea tuturor inteligentelor multiple si a tuturor simturilor; invatarea experentiala, reflectia, invatarea prin dezbatere, dialog, grupuri de discutie, invatare prin experienta directa („hands-on” education – 90% practica), invatarea holistica, invatare prin studii de caz, rezolvarea de mistere si enigme, invatare auto-organizata prin intregrari generoase (SOLE- Self-Organized Learning Environment – vezi Sugatra Mitra) de probleme practice, cu impact direct si asumarea unor proiecte de grup sau individuale solicitante, care sa-i stimuleze dincolo de capacitatile lor curente, etc),
- Un mediu in care copiii gifted pot sa infloreasca, sa isi afirme individualitatea (versus educatia de stat – uniformizare si ratarea mugurilor de potential), si sa-si asigure doua dintre cele mai mari nevoi ale lor: sa se simta impliniti cu ei insisi si cu diferentele lor (cu parintii, profesorii, colegii) si sa isi cunoasca si sa-si dezvolte potentialul urias.
- Poate cel mai important aspect este ca spre deosebire de educatia de masa, care nu are nici o solutie pentru acesti copii, noi le oferim mediul atent dezvoltat, specializat si individualizat pentru nevoile lor speciale.
Informatii SELECTIE 2025
- In anul 2024-5 sunt programate 4+ sesiuni de selectie, Noiembrie, Februarie, Iunie, August.. In acest fel venim in intampinarea parintilor care vor sa afle din timp raspunsul despre admiterea pentru Leonardo Gifted School si Programul Academic.
- Participarea la Gifted Family Camp, 25-30 Aug 2025: participantii la campus pot primi unda verde din partea echipei pentru inscrierea fara parcurgerea selectiei (echivalarea etapelor 2, 3, 5) in Programul Academic BiAnual sau Leonardo Gifted School. Se va parcurge doar etapa 4- Interviul motivational parinti, sau Interviul motivational parinti, si un Workshop cu parintii, pentru Leonardo Gifted School, la sediul nostru din Delea Noua 40, la un moment ulterior.
- Totodata, anuntam parintii inceperea unui nou tip de inscrieri. Inscrierile in avans cu rezervare loc sunt mai avantajoase, asa ca va invitam sa va inscrieti in selectie din timp.
- Locurile se ocupa in ordinea inscrierii. Primele 15 locuri ocupate au data limita de inscriere in 2024 pana in 10.11.2024
- Copiii care au IQ superior (IQ> sau egal cu 130 la testele WISC IV sau SON-R) cu varste intre 3-14 ani primesc un email de invitatie in selectiile noastre anuale pentru Programul Academic
Programul specializat urmareste in principal formarea de abilitaţi pentru toata viata cu impact asupra dezvoltarii unui viitor adult cu succes in plan social si profesional. Urmarim reducerea asincroniei in dezvoltare prin dezvoltare emotionala si sociala, dezvoltarea gandirii de ordin superior, dezvoltarea autonomiei personale si a strategiilor de invatare, in acelasi timp avand in vedere sa lucram pentru integrarea creierului pe verticala si orizontala.
Eforturile noastre sustin fiecare copil pentru a isi cunoaste potentialul, pentru a se accepta ca individ prin dezvoltarea de capacităţi, comportamente şi atitudini, mult mai mult decât achiziţionarea de cunoştinţe.
Beneficiile intrarii in selectie
- Primesti consilierea de care are nevoie parintele unui copil cu IQ inalt
- Contribui activ la educatia adaptata nevoilor copilului tau
- Eviti situatiile de risc social in care se afla un copil supradotat ce nu beneficiaza de un program educational adaptat nevoilor sale.
- Copilul tau este subiectul, beneficiarul direct si punctul central in procesul educational. Evaluarea comportamentala, prima etapa a selectiei, formeaza baza Planului Individualizat de Educatie (IEP – Individual Education Plan) prin observatiile pe comportamente ale comisiei externe, lucru care ne diferentiaza de educatia de masa. Poti afla mai multe despre Planul Individualizat de Educatie aici.
- Obtii consilierea atat de necesara care te poate ajuta sa descoperi faptul ca uneori copilul are prioritar nevoie de mai multa dezvoltare personala prin serviciile unui psihoterapeut si lucru individual cu răni si suferinte sufletesti, pe care le-a dobândit de-a lungul timpului.
- Primesti informatii extrem de relevante de la o comisie de specialisti formata din psihologi clinicieni si consiliere cu privire la ce este cel mai bine si in interesul copilului tinand cont de nevoile lui.
- In viitor vei putea lua decizii bine fundamentate in interesul cel mai inalt al copilului.
Porti Deschise doar o data pe an
Copiii cu domiciliul alt oras decat Bucuresti (sau care nu pot frecventa programele noastre) care au IQ superior la un test IQ parcurs (WISC IV / SON-R/ MPRSP) pot participa la un Program al Portilor Deschise 6 si 9 ani:
- in luna feb 2025 (9 feb duminica; in total: 4 h). Participarea costa 500 lei care poate fi achitata prin Euplatesc online.
Obiectivele Programului PORTI DESCHISE 1. interactiune si relationare cu alti copii cu IQ superior, noi prietenii 2. cunoasterea mediului de lucru de la Centrul Gifted Education 3. dezvoltare cerebrala integrata prin constientizarea, comunicarea si gestionarea emotiilor in timpul jocurilor facilitate Dupa inscriere vei primi un email cu detalile programului Porti Deschise. Locurile sunt limitate si se ocupa in ordinea inscrierii. Programul „Porti Deschise” reprezinta o activitate din cadrul proiectului de testare screening a inteligentei la nivel national„Minti Stralucite” lansat incepand cu 1.03.2014.
GRUPE de varsta
- Copii 3-5+ani: 30 locuri
- Copii 6-8+ani: 40 locuri
- Copii 9-14+ani: 40 locuri
ETAPELE selectiei
Etapa 1: Testarea
- WISC IV, test international (copii peste 6 ani si pana in 16 ani si 11 luni), cel mai reputat test pentru descoperirea abilitatilor cognitive la copii recomandat si avizat de COPSI, validat si normat pe populatia Romanie. Plata testarii se poate face online prin Euplatesc.ro: click aici.
- SON-R, cel mai actual test international (non-verbal) pentru copii de la 2,5 ani pana in 7 ani, recomandat si avizat de COPSI, validat si normat pe populatia Romaniei pentru descoperirea abilitatilor cognitive la copii. Plata testarii se poate face online prin Euplatesc.ro: click aici.
- Nota bene SON-R: Testările copiilor foarte mici (2,5, 3, 3,5 ani) cu SON-R pot fi realizate, de cele mai multe ori, fără nici o dificultate. Asemenea, în cazul celor cu tulburari de atentie sau de comportament. Totuși, unii dintre acesti copii, mai ales dacă nu au mers la gradinita si nu sunt obisnuiti sa efectueze sarcini circa 40-50 de minute, pot refuza efectuarea exercitiilor testului, integral sau in parte. In aceste cazuri avertizam ca este responsabilitatea parintelui sa ceara copilului sau sa il convinga pe acesta sa lucreze. Psihologul nu poate suplini incapacitatea parintelui.
Pentru copiii mai mici, de la 2,5 ani pana pe la 3-4 ani, mentionam ca sunt situatii in care copilul nu vrea sa participe la testare. Acest lucru poate fi stabilit la cald, in primele 20 de minute, si facut cunoscut si parintilor la testare, de catre psihologul clinician. Costul testarii in acest caz nu este returnat! Aveti doar optiunea sa reluati testarea mai tarziu, cand dificultatea a fost depasita, sau cand copilul a mai crescut si este pregatit pentru testare. In acest caz, re-testarea costa 150 lei si veti putea reveni in aceleasi conditii. Dupa ce ati achitat testarea SON-R, si in urma discutiei telefonice cu psihologul clinician, la programare, daca constatati de comun acord ca aveti un copil prea mic, si nu are un interval de atentie prea bun, atunci Optiunile dvs. sunt: • Returul sumei • Sa asteptati sa mai creasca copilul si sa reveniti in urmatoarele 6 luni pana la 1 an • Sa veniti la testare, si daca copilul nu vrea sa participe activ, in primele 20 de minute, sa reluati testarea cu alta ocazie, cu un cost suplimentar de 150 lei.
- Despre relatia cu Evaluatorul Psiholog: Va invitam ca atunci cand veniti la testare sa intelegeti cadrul oferit de centrul nostru. Evaluatorul psiholog este prezent pentru a oferi o testare. Rolul lui este sa interactioneze strict atata timp pana copilul se simte in confort pentru a incepe testarea si acest lucru nu inseamna o relationare de mai mult de 3-10 minute. Orice asteptari legate de o interactiune mai lunga, „prietenia” sau felul placut sau sensibil de a fi al testerului vis a vis de parinte sau copil, nu sunt realiste, din punctul nostru de vedere. O relatie prea apropiata de copil poate distorsiona rezultatul ducand la invalidarea testului depasind cadrul standard de aplicare a testerului. Felul cum fiecare percepe o testare este legat de modul cum percepe sau a relationat cu orice examen din viata lui. In cazul unui test, evaluatorii au rolul de a lucra si a respecta o procedura standard de aplicare a unui test pentru a putea asigura un rezultat valid, in avantajul dvs.
- Ce inseamna IQ-ul? Citeste mai mult despre IQ in doua materiale pregatite de specialistii nostri pe baza intrebarilor parintilor (carora le multumim pe aceasta cale): “Miturile testarilor de IQ“ unde vei afla ce masoara si ce nu masoara un test de IQ; al doilea este despre “Cum sa privim testele de IQ”.
- Informatii bazate pe expertiza noastra cu peste 4000 de copii testati in ultimii 15 ani pentru IQ la standarde internationale: 1. aproximativ 85% dintre parintii care vin anual cu copiii la testarea de IQ WISC IV sau SON-R – cele mai aprofundate si reputate la nivel international – chiar au copii supradotati 2. din lista de caracteristici de comportament aratate de copiii supradotati cele mai frecvent mentionate de parinti in sondaje sunt: “se plictiseste la scoala”, “este hiperenergic”, “nu are rabdare cu procesele de rutina”, “pune multe intrebari si enerveaza profesorii”, “are o mare intensitate a trairilor emotionale”. 3. In urma oricarui test de IQ (SON-R/ WISC IV), daca copilul tau are IQ superior, noi il invitam la o selectie aprofundata, in avantajul tau ca parinte pentru a-i intelege nevoile.
Etapa 2: Evaluare comportamentala (comisie externa psihologi clinicieni)
- 1 / 2 /3 nov 2024 (vineri sau sambata – copilul va fi implicat in etapa 2 in functie de varsta max 2 h; duminica se va programa Etapa 5 interviul motivational copilul fiind implicat max 2 h si Etapa 6 Workshop parental)
- 1/ 2 feb 2025 (sambata – copilul va fi implicat in etapa 2 in functie de varsta max 2 h; duminica se va programa Etapa 5 interviul motivational copilul fiind implicat max 2 h si Etapa 6 Workshop parental)
- 7 / 8 iun 2025 (sambata – copilul va fi implicat in etapa 2 in functie de varsta max 2 h; duminica se va programa Etapa 5 interviul motivational copilul fiind implicat max 2 h si Etapa 6 Workshop parental)
- 30 / 31 aug 2025 (sambata – copilul va fi implicat in etapa 2 in functie de varsta max 2 h; duminica se va programa Etapa 5 interviul motivational copilul fiind implicat max 2 h si Etapa 6 Workshop parental)
Ce face selectia noastra sa fie un proces unic ca beneficii pentru familie?
Citeste intregul material aici. Evaluarea comportamentala reprezinta activitate de grup cu scopul descoperirii comportamentelor in situatii de limita, sau in situatii neprevazute.
Etapa 3: Consilierea
Consiliere cu specialisti, pe baza dosarului de candidatura, in vederea indeplinirii nevoilor speciale ale copilului.
- Urmareste realizarea unui feedback de catre un psiholog clinician catre parinti, pe baza datelor acumulate in selectie si in urma comportamentelor vazute in desfasurare in cadrul evaluarii comportamentale de catre comisia de specialisti
- Dureaza 15-20 minute
- Sunt implicati doar parintii
Etapa 4: Interviu motivational parinti
Doar parintii ai caror copii au fost selectionati urmeaza o etapa prin care sunt invitati sa demonstreze capacitatea si motivatia de a sustine dezvoltarea necesara a copilului lor.
Etapa 5: Interviu motivational copil
Doar copiii selectionati sunt invitati sa parcurga un teambuilding (cunoastere, relationare, descoperire) si sa demonstreze motivatia si capacitatea de a aduce prin contributia lor, prin valorile, abilitatile, si aptitudinile lor un plus pentru ceilalti copii in programale dezvoltate de Centrul Gifted Education.
Etapa 6: Workshop Parental
In aceasta etapa parintii sunt invitati sa lucreze experential alaturi de alti parinti (indiferent de rezultatele altor etape),
pentru a descoperi mediul diferentiat de lucru, echipa, alti parinti,
pentru a socializa si a crea o comunitate si un spatiu unde punem in comun cine suntem, valorile si aspiratiile,
si pentru a facilita adaptarea copiilor dvs. prin participarea dvs. intr-un mod asumat, dezinhibat, si entuziast
Cum te inscrii in selectie?
1. Participand la prima etapa – Testare WISC IV (copii peste 6 ani) Costul testarii WISC IV se achita online prin Euplatesc.ro platforma online Banca Transilvania (Etapa 1) – 560 lei online prin:
2. Participand la prima etapa – Testare SON-R (copii intre 2,5 ani si 7 ani) Costul testarii SON-R se achita online prin Euplatesc.ro platforma online Banca Transilvania (Etapa 1) – 550 lei online prin:
3. Cei care doresc sa se inscrie la scoala Leonardo Gifted School sau Programul Academic achita costul intrarii in Selectia Finala – 750 lei.
Plata se poate face si direct (preferabil) in contul nostru Unicredit: prin sponsorizare, in oricare dintre cazuri, cu contract descarcabil click aici. Centrul Gifted Education Cod Fiscal: 30151382 Cont IBAN in lei: RO71 BACX 0000 0008 0559 5000 Detalii plata: sponsorizare deschis la Banca Unicredit Bank, sucursala Drumul Taberei
Incheiere Selectie Finala: 10.09.2025
Inceperea anului in Programul Academic specializat: 20.09.2025
Costuri Program Academic Anual 2025-2026:
Inscriere in avans cu rezervare loc
Locurile se ocupa in ordinea inscrierii. Primele 15 locuri ocupate au data limita de inscriere pana in 10.11.2024. Locurile sunt acoperite cu plata a minim 50% din costul programului in avans pentru programul anual pana in 24.11.2024. Cost anual inscriere in avans (prima selectie): 3200 EUR /copil (copii 3-13 ani). Dupa data de 10.11.2024 costul anual va fi indiferent de varsta, 3600 EUR/copil.
Ultimele inscrieri
Urmatoarele 15 locuri ocupate au ultima data de inscriere 10.02.2025 prin plata a minim 50% din costul programului in avans pentru programul anual. Cost ultimele inscrieri: 3600 EUR (copii 3-14 ani).
Ultimele locuri
Dupa data de 20.06.2025, locurile sunt discutate dupa caz, iar organizatorii isi rezerva dreptul de a stabili achitarea unui cost competitiv, relativ cu nevoile programului.
Important
Incepand cu 1.06.2018 costurile programului se pot achita 50% – 100% prin sponsorizarea programului de catre o companie doar pe baza stabilirii unei esalonari in urma unui interviu financiar cu parintii. Pentru sponsorizari acoperite cu ajutorul deductibilitatii anuale a firmelor, costul anual din 10.09.2024 va fi 3600 EUR anual. Sponsorizarea este deductibila, conform legii. Asociatia noastra CUI 30151382 figurand cu nr INTERNT-179131905-2019 din 8.07.2019 in Registrul entitatlor/unitatilor de cult. Toate detaliile legate de deductibilitatea din impozitul pe profit trimestrial datorat care se poate realiza pana in 25.03, 25.06, 25.09 si respectiv, pana in 25.12 pot fi consultate aici. Sponsorizarile, atentie, potrivit legii, nu mai sunt deductibile in urmatorii 7 ani. Verificati ultimele informatii cu experti in legislatia fiscala sau in sectiunea documente. Parintii care doresc sa realizeze sponsorizari pe baza dosarului de sponsorizare, se vor adresa Asociatiei pentru dosarul de sponsorizare, solicitat astfel in mod expres de catre parinti. Pentru toate celelalte situatii, incepand cu 1.06.2018, acoperirea costurilor se realizeaza 50% prin sponsorizare si 50% prin contracte de prestari servicii si plata facturilor aferente.
Politica Pay it forward
Politica noastra in relatie cu cazurile sociale este publicata aici. In functie de merit, si nevoie sociala, se vor oferi in 2025-2026 burse in valoare totala de 2400 EUR (sponsorizare din partea Centrului Gifted Education) sau 6 burse de 400 EUR/an, „bursele” fiind oferite prin contrapartida cu ore voluntariat ale parintilor ceea ce are ca scop atat constientizarea valorii oferite cat si respectarea conceptului central al acestei Scoli, „Pay It Forward”. Copiii calificati sunt sustinuti administrativ la cerere cu un pachet de atragere a sponsorizarii aferente continand recomandarile specialistilor, etc. In acelasi timp, va invitam sa consultati politica de burse sociale si burse de studiu (din anul 2) disponibile prin sustinerea Lidl, a angajatilor si clientilor sai.
Selectia finala
Un aspect extrem de important al selectiei il reprezinta consilierea noastra cu specialisti, pe baza dosarului de candidatura, a nevoilor speciale ale copilului. Un element foarte important in selectie il reprezinta motivatia deosebita de a se dezvolta si de a respecta cadrul de dezvoltare oferit atat din partea copilului, dar mai ales a parintilor.
Noutate
Incepand din 1.12.2020 aplicantii admisi in Programul anual Academic pot sa isi acopere partial sau total costul programului daca parintii fac dovada sumelor virate prin 3.5%. Formularele 3.5% sunt disponibile aici. Un exemplu de calcul: pentru salariul mediu brut din 2023 – 6789 lei – suma anuala corespunzatoare 3.5% este 185 lei. Un calcul pentru finantarea integrala a unui copil sub 9 ani inseamna: 79 de formulare 3.5% depuse cu recipisa. Asigurarea viramentului facut de Administratia financiara se obtine de catre parinte si tot acesta face dovada virarii sumelor de bani.
Beneficiile Selectiei Finale
Cel mai important dupa obtinerea rezultatului de IQ este comportamentul responsabil al parintelui si capacitatea lui de a-si largi perceptiile in legatura cu implicatiile unui IQ inalt asupra dezvoltarii sanatoase a unui copil. Evaluarea (Etapa 2) aduce o abordare valoroasa pentru familie prin rolul si efectele pe care le poate produce consilierea primita in familie daca are loc asumarea onesta a comportamentelor pe care le observa comisia. Beneficiul cel mai important pentru dvs. este ca veti primi consilierea noastra, cu specialisti, pe baza dosarului de candidatura, a nevoilor speciale ale copilului. Efortul dvs. se va fructifica printr-un bagaj de informatii relevante obtinute direct despre dezvoltarea actuala a copilului si nevoile speciale ale lui, putand astfel sa luati ulterior cele mai bune decizii in favoarea evolutiei optime a copilului.
Curricula copiilor
Curricula este variabila si este realizata personalizat conform Planului de Educatie Individualizat al fiecarui copil, si in functie de nevoile diferite ale copiilor inscrisi si ale fiecarei generatii de copii. Organizatorii isi rezerva dreptul sa modifice oricand curricula in functie de nevoile descoperite. Curricula oferita copiilor supradotati este dinamica, si reprezinta o munca de echipa cu aproximativ 20 de oameni formata din Facilitatorii in invatare (Learning Facilitators), Psihologul Educational, Coachul pe dezvoltarea copilului, plus echipa formata de parinti care au rolul de a duce mai departe, acasa, si in mediul extins, metodele observate prin experienta directa in cadrul atelierelor de “Gifted Family – Relatie parinte-copil”. Noi lucram doar in parteneriat cu parintii, inscrisi anual intr-un program numit “Scoala Parenting”. Relatia parinte-copil este extrem de importanta in centrul nostru; este chiar epicentrul paradigmei educationale oferite de Centrul Gifted Education. Parintii vor fi mereu mentorii copiilor lor pe intreg parcursul vietii. Centrul nostru are doar rolul de a accentua si a incuraja implicarea deschisa a parintilor in parteneriatul familie-centru si preluarea metodelor de lucru acasa pentru a construi continuitatea. Atunci cand acest lucru nu se intampla (copilul practica ce invata doar in centrul nostru) apare disonanta cognitiva (o stare de tensiune care apare ori de cate ori o persoană are in acelaşi timp doua opinii care nu numai ca nu se sustin una pe alta, dar se si exclud). Satisfactia copiilor? Vezi VIDEO: aici si aici. Citeste despre satisfactia lor prin ultimul studiu de cercetare privind satisfactia copiilor in proiect din 2014.
Ce spun parintii despre Programul Academic
- “Cel mai important lucru pe care cred ca l-a invatat Stefan la centru este cum sa analizeze o situatie si sa ia o decizie. Copilul meu intra mai usor in contact cu ceilalti copii.”
- “Horia a avut o evolutie semnificativa. A invatat in mod deosebit toleranta si acceptarea celuilalt. Dezvoltarea limbajului este una dintre cele mai importante abilitati dezvoltate.”
- “Eu am invatat sa-mi ascult mai bine copilul, comunicarea dinspre copil si spre copil functioneaza mult mai bine si este mult mai responsabil. Abilitatea care cred ca s-a dezvoltat cel mai mult la Tudor este lucrul in echipa cu ceilalti; nu stiu cum sa exprim mai bine dar are o maturitate pe care nu o vad la alti colegi de-ai lui care nu au urmat cursurile de la centru. Traineri foarte bine pregatiti si atenti la nevoile copiilor.”
- “Alexandra a invatat aici managementul emotiilor; invatarea si gandirea rapida; exprimarea propriilor pareri, dar si a nevoilor personale; dezvoltarea capacitatii de a interactiona si comunica cu persoane necunoscute. Ne-a impresionat modul de abordare a copiilor de catre traineri: apropierea, caldura, sinceritatea, emotia degajata si implicarea in viata copiilor.”
- “Maria a avut o evolutie pozitiva: este mai CALMA, mai TOLERANTA, mai INTELEGATOARE. Si-a imbunatatit MULT si comportatmentul in colectivitate. Am remarcat in mod cu totul deosebit atmosfera de prietenie si dragoste fata de copii.
- “Am invatat cum poate arata o pasiune la Sofia. Este pt prima oara cand o vad ca renunta voluntar la distractie ca sa vina la voi. Si-a dezvoltat mult creativitata. A invatat respectul pentru alti oameni si a nu ii jigni (desi nu aplica acest lucru si cu fratele ei :-))”
- “Am observat ca Ioana din joaca poate sa invete multe. Ca se poate citi rapid si viteza poate creste pe masura ce exersezi continuu. O abilitate importanta este ca Ioana a invat ca trebuie sa gandeasca cu capul ei. Ioana si-a dezvoltat abilitatile cognitive si are o independenta accentuata. Si-a dezvoltat capacitatea de rezolvare a problemelor, abilitatea de persuadare, negociere si rezolvare a conflictelor in sensul de a incerca sa nu refuleze nimic ci sa manifeste aceste conflicte pentru a vedea cum se rezolva. Capacitate de observatie (critica, din afara), spiritul de echipa, indemanare si coordonare mai buna. S-au imbunatatit multe, dar faptul ca am urmat si eu acelasi traseu, si am fost tot timpul langa ea ma impiedica sa-mi dau seama ce abilitati a mai dezvoltat.”
-
“Matei are o evolutie pozitiva, in ascensiune. Suntem foarte multumiti de program.e un copil Viu Cele mai importante abilitati formate? Sa descopere si sa se redescopere, creativitatea.”
-
“Bogdan a avut o evolutie surprinzatoare atat prin deschiderea fata de ceilalti cat si pe plan personal. A crescut increderea in fortele proprii si in capacitatea lui de a-si rezolva singur problemele. Apartenenta la un grup este foarte importanta. A invatat ca respectul il castigi respectand pe cei din jur.”
-
“Stef este un copil mai inteligent comparativ cu altii. Am descoperit ca arata foarte multa bunatate. Am remarcat ca acum comunica mult mai bine.”
-
“La centru Denisa poate sa fie calma, sa se tempereze, timpul sa nu i se mai para o problema. In primul rand am aflat ca poate fi mult mai comunicativa, mult mai sociabila, mult mai responsabila, dar se manifesta mult mai bine la centru decat in afara lui. In afara are tot felul de probleme (frici, motive de ingrijorare) de care pare sa uite la centru. Cele mai importante lucruri pe care le-a invatat sunt pretuirea prieteniei si placerea de a ajuta pe celalat, dar, din pacate in viata ei de zi cu zi nu le prea aplica. Si-a dezvoltat capacitatea de a comunica, activitatile creative au avut si ele un efect pozitiv asupra Denisei, si-a imbunatatit abilitatile practice” “Alexandru este foarte incantat de cursurile pe care le-a frecventat. Isi doreste sa contiune si anul viitor. Am observat o evolutie pozitiva in dezoltarea lui, priveste lumea cu alti ochi si este mult mai pozitiv in ceea ce face.”
- “A invatat sa aiba mai multa incredere in fortele proprii si si-a imbunatatit autocontrolul, si-a facut prieteni…”
- “Fiind un copil cu o larga deschidere spre experiente noi, Octavian a apreciat calitatea cursurilor la care a participat. A acumulat noi cunostinte, si-a imbogatit orizontul de cunoastere si si-a insusit o noua perspectiva privind problemele abordate. A fost incantat de faptul ca si-a facut prieteni printre copiii pe care i-a cunoscut in cadrul acestei scoli si desigur ar vrea sa continue cursurile impreuna daca este posibil.”
- “Sunt foarte multumita de evolutia lui Theodor, a capatat mai multa incredere in el, este mai dezinvolt si asimileaza mult mai repede informatiile. Theodor doreste sa mearga mai departe in anul 2.”
- “Multumesc Centrul Gifted Education. Sunt foarte multumita de dezvoltarea personalitatii copilului meu datorita activitatilor desfasurate pe parcursul anului in cadrul centrului.”
- “Increderea de sine a copilului a crescut foarte mult, poate chiar prea mult, interesul pentru anumite subiecte i-a fost starnit, interactiunea cu copii si cu cadrele implicate a fost foarte naturala si mult diferita de cea de la scoala.”