Echilibrul emoțional al copiiilor în timp de adversitate
Follow si Like:
RSS
Follow by Email
Twitter
Visit Us

În această perioadă, distanțarea fizică pe care o trăim poate avea diferite efecte asupra stării emoționale și asupra stării de bine. Dacă noi, ca adulți, reușim să gestionăm aceasta perioadă ceva mai bine, înțelegând la nivel rațional motivele și riscul situației prin care trecem, să ne amintim că un copil, în funcție de vârsta lui, nu stăpânește încă la fel de bine aceste abilități. Din punct de vedere al Psihologiei Dezvoltării, la nivelul creierului unui copil cu vârsta mai mică de 7-8 ani, răspunsurile emoționale primează celor de gândire. Între 8-12 ani, sfera gândirii se dezvoltă un pic mai mult, dar încă nu este cea care dă tonul. Iar în adolescență, deși procesele gândirii se dezvoltă din ce în ce mai mult, sfera emoțională este și ea hiperactivată din cauza tuturor transformărilor la care este supus corpul.

Din această perspectivă, copiii intră în categoria populației cu risc crescut din punct de vedere emoțional. Anxietatea părinților cu care ei intră în rezonanță, lipsa contactului fizic și a socializării cu colegii și prietenii, timpul extrem de limitat petrecut în natură, toate acestea au un impact asupra echilibrului emoțional al copilului. De aceea este important ca părinții să ia în considerare grija față de sănătatea emoțională și psihică a copiiilor, dar și a lor.

În ceea ce privește copiii supradotați, deja cunoaștem că foarte mulți dintre ei trăiesc la o intensitate diferită emoțiile. Deseori, ei pot avea reacții considerate ca fiind exagerate la situații obișnuite. De exemplu, un copil cu o trăire emoțională crescută, poate să se simtă respins într-o situație în care ceilalți nu au avut intenția de a-l respinge. La un nivel mai general, sensibilitatea emoțională crescută poate duce, de la vârste fragede, la sentimente de disperare sau chiar de cinism în raport cu societatea percepută ca nedreaptă. Deși sensibilitatea emoțională la stimuli din mediul înconjurător poate fi des întâlnită la copiii supradotați, unii dintre ei pot percepe ca fiind ceva “greșit” cu ei. Tocmai de aceea, echilibrul emoțional necesită o atenție deosebită.

E important de menționat că emoțiile neexprimate nu dispar! Ele se transformă în frici sau explodează în accese de furie și comportamente neadecvate. La copiii mai mari, acestea se pot transforma în anxietate sau stări de apatie emoțională (deprimare).

Așa că vă propun să găsim împreună câteva metode de a identifica și de a adresa starea emoțională a copilului în această perioadă de adversitate, pentru a susține echilibrul familiei.
Înainte de toate, respirați profund. Este deja cunoscut că o respirație abdominală practicată câteva minute reduce starea de anxietate și induce calmul, oferind mintii claritatea de care are nevoie pentru a gândi. Al doilea pas este invitația către reflecție. Recomand să luați o foaie și un pix pentru a nota. Atunci când așternem gânduri pe hârtie într-un mod structurat, sub forma unui plan, avem un sentiment de siguranță și de control asupra situației cu care ne confruntăm.

Primul pas implică mutarea atenției de la problemele globale la ceea ce stă în controlul vostru – familia. Oricare dintre noi poate simți “neputință” dacă se concentrează pe informații privind întreaga omenire, dar cu siguranță este capabil să identifice două-trei acțiuni concrete care stau în puterea lui în cadrul familiei. Întrebări de genul: “Cum arată situația actuală pentru mine, în calitate de părinte?” și “Care sunt trei acțiuni pe care le pot face astăzi pentru a-mi susține familia?” ne ajută să ne ancorăm în prezent și să acționăm într-o direcție planificată. Mintea va reacționa mult mai bine și veti hrăni sentimentul de siguranță.
Acum, pentru că fiecare copil este diferit și se află într-o etapă diferită de dezvoltare, propun să ne uităm la semnele pe care ar fi bine să le urmărim și câteva strategii despre cum îl putem susține pe cel mic pentru a face față mai bine perioadei pe care o traversăm. Este important de avut în vedere că fiecare copil va manifesta sau nu o parte dintre aceste semne ale stresului și anxietății resimțite. De asemenea, există mult mai multe metode de adresare a acestora.

Vă invit să conturați planul personal de gestionare a emoțiilor, dar și al copilului, chiar împreună cu el, dacă vârsta o permite, și să îl revizitati ori de câte ori considerați necesar.

Etapa 3 – 5 ani


Semnele care arată că un copil se confruntă cu un stres peste măsură lui de gestionare sunt:

  • Regresia – întoarcerea la comportamente pe care le depășise, de exemplu, suptul degetului, recăderi ale capacității de autocontrol în ce privește folosirea toaletei, sau căutarea confortului adus de păturica/jucăria de care nu se despărțea la vârstă mai mică;
  • Sentimente de vinovăție legate de tensiunile din familie;
  • Teama de abandon sau teama că părinții vor muri, copilul având tendința să stea “agățat” de părinte într-o măsură mult mai mare pentru că se simte în nesiguranță;
  • Iritabilitate crescută, agresiune sau tantrum-uri, mai ales la copiii care erau linistiti în trecut.

Metode de a susține copilul


Copiii caută sprijin și alinare de la părinți atunci când resimt stres și tensiune. Iată câteva metode de a oferi copilului confortul de care are nevoie. Copiii sub vârsta de 6 ani nu au nevoie de expunere la informații care declanșează stres. Ei se reglează emoțional prin rezonanță cu starea emoțională a părintelui. Atunci când părintele este calm și se simte în siguranță, îi induce și copilului această stare, ajutându-l să își activeze mecanismele de reglare emoțională. Părinții ar trebui să vorbească despre viață de familie în preajma copiilor, și nu despre subiecte precum pandemia, economia mondială și alte lucruri cu încărcătură negativă ce se petrec în lume. Lumea copilului mic este reprezentată de familia lui. Dacă el trăiește în mediul familial starea de siguranță, in care “suntem capabili să gestionăm orice situație cu care ne confruntăm” atunci el va reuși să își gestioneze mult mai bine propriile emoții și să se liniștească mult mai ușor atunci când acestea pot reapărea.

Etapa 6-12 ani


Stările emoționale pe care le trăiește un copil care se confruntă cu stresul la această vârstă, ar putea fi manifestate prin:

  • Tristețe profundă, mai ales când trăiesc (chiar dacă doar în imaginația lor) posibilitatea de a pierde părinții sau frații;
  • Accese de plâns mai dese, care au rolul de a descarca o tensiune emoțională acumulată- un factor protectiv, în același timp. Odată ce s-a descărcat prin plâns, el are ocazia să exprime verbal și e un moment bun să avem disponibilitatea de a-l asculta și a comunica;
  • Tot aceasta este etapa în care copiii încep să înțeleagă propria efemeritate, ceea ce îi poate face hipervigilenti la tuse sau alte semne ale corpului care ar putea indica o posibilă îmbolnăvire;
  • Pot apărea temeri de tipul “catostrofizare” bazate pe frici și nu pe fapte. Aceste frici pot fi îndepărtate prin a-i ajuta să devină conștienți de acțiunile concrete pe care le luați pentru a oferi siguranță membrilor familiei;
  • Fantasmarea legată de situația pe care o traversăm. Aici, iar este nevoie de intervenția părintelui pentru a oferi informații cât mai liniștitoare, legate de acțiuni concrete care sunt luate, atât la nivel individual cât și la nivel social;
  • Ei pot avea reacții exagerate, comportamente iresponsabile, nepoliticoase față de alți membri ai familiei sau chiar accese de ură;
  • Se pot confrunta cu sentimente de rușine sau se pot simți diferiți pentru faptul că familia voastră alege să ia măsuri de protecție diferite de cele luate de alte familii.

Metode de a susține copilul


La vârsta aceasta, copilul e mult mai conștient de lumea înconjurătoare decât era în etapa anterioară, însă are încă nevoie de a fi protejat de către părinți de accesul la știrile negative. Gândirea abstractă încă nu este dezvoltată, așa că unui copil care trăiește în România îi este greu să înțeleagă realitatea unui copil care trăiește în Africa de Sud sau în altă parte a planetei. El este conectat cu realitatea lui imediată și a celor cu care poate avea un contact direct (familie, prieteni, colegi, profesori, etc). La această vârstă, conversația și comunicarea au un rol esențial. Verbalizarea emoțiilor trăite are funcție și rol de reglare. Așa că, activități precum un moment al zilei în care fiecare membru al familiei spune cum se simte, scrierea în jurnal, desenatul sau pictatul emoțiilor pot oferi spațiul pentru reglare emoțională. Nu uitați de contactul fizic! Îmbrățișările, masajul, jocurile care implică contactul fizic, cum ar fi “twist”, contribuie semnificativ la sentimentul de siguranță. Iar dacă familia voastră aderă la o formă de manifestare spirituală, obiceiul de rugăciune de seară, în care copilul poate să lase îngrijorările sale în mâinile lui Dumnezeu, poate avea un mare efect liniștitor.

Etapa 12-18 ani


Copiii din această grupă de vârstă pot manifesta stările de stres și anxietate prin:

  • Sentimentul de a fi izolat și singur;
  • Oboseala cronică, dificultate de concentrare, dureri fizice de stomac, dureri de cap, semne clare de somatizare a stresului;
  • Sentimentul de pierdere majoră, cum ar fi pierderea contactului și relațiilor cu grupul de prieteni de la scoală sau de la alte activități sportive/artistice;
  • Teama de pierdere a stabilității și siguranței din cauza indisponibilității părinților, pentru că și ei se confruntă cu propriul stres;
  • Sentimentul că este grăbit să devină independent;
  • Sentimentul de pierdere a identității pentru copiii care obișnuiau să exceleze academic (olimpiade, etc) sau practicau sporturi de performanță/activități artistice semnificative pentru ei. Aceste pierderi se pot manifesta prin tristețe profundă și un sentiment de dezorientare. Într-o anumită măsură, ei și-au pierdut sensul.

Metode de a susține copilul


Preadolescenții și adolescenții au deja o imagine proprie a situației de criză, datorată parțial accesului la rețelele de socializare. Cu cât au o vârstă mai mare, cu atât au și opinii mai puternice despre ce se întâmplă. Ce este cel mai important pentru ei este să avem grijă să nu se izoleze de familie, să aibă spațiu pentru a se exprima verbal fără a fi criticați sau judecați. De asemenea, le este de folos în a fi susținuți să identifice propriile strategii pentru a-și gestiona anxietatea și stresul. Încurajarea lor de a avea un rol din ce în ce mai activ în cadrul familiei, cu responsabilități de care să se ocupe contribuie la crearea de sens și creșterea încrederii în sine. A te simți valoros, important și util are un efect enorm în a gestiona cu succes orice provocare care ne iese în cale.

În final, vă las spre reflecție un citat al lui Russ Haris – un renumit pshihoterapeut și promotor al terapiei ACT (Acceptance and Commitment Therapy):

“Emoţiile noastre se comportă asemenea norilor, care se schimbă permanent – contractându-se, crescând, împrăştiindu-se şi reapărând.”

psih. Miruna Mirica