As vrea sa descopar abilitatile copilului meu
Copiii rezolva probleme complicate de matematica, dar din pacate, nu stiu sa-si rezolve conflictele emotionale- KIDx – Copiii supradotati dezbat sistemul de educatie
Un IQ mare este mai degraba o vulnerabilitate decat un avantaj social pentru copilul supradotat.
Educația nu este umplerea unei găleți, ci aprinderea unui foc. – W. B. Yeats
De foarte multe ori suntem cautati de parinti pentru ca ei vor „sa descopere” abilitatile copilului.
Sunt mai multe de spus cand primim aceasta intrebare. Unii parinti vor sa-i testeze pe copii, altii sa le aplice orice metoda, curs, sau program ca sa descopere potentialul maxim.
Cu toate ca atitudinea este una pozitiva, remarcam ca in spate sunt posibil niste distorsiuni legate de educatie si contextul de viata al unui copil.
- Unu, atitudinea de descoperire este una unidirectionala.
- Doi, asteptarile parintilor legate de copii, este bine sa ne intrebam: sunt realiste, sunt rezonabile si vin dintr-o nevoie autentica a parintilor de a-si sprijini copiii sau e o forma distrugatoare de control si hiperprotectie?
- De multe ori observam copilul ca fiind obiectul cautarilor parintilor, si nu subiectul. Copilul nu are nimic de zis, el este plimbat de colo colo pentru a lua „maximul” posibil de pe „piata”.
- Nu in ultimul rand, abilitatile se dezvolta in timp, pe parcursul unor relatii si procese, nu apasand pe butoane. Nimeni nu poate veni sa-i citeasca in stele abilitatile copilului. Daca ar fi asa, ar fi un proces puternic disruptiv si manipulator, si nicidecum orientat spre a il sustine pe copil sa se cunoasca, sa simta ca are putere in acest proces si ca isi poate gestiona singur aceste abilitati si aceasta crestere si singur in viitorul sau de adult.
Haideti sa vedem cum arata un mod responsabil si sanatos de a descoperi abilitatile
In primul rand, iti recomandam sa apelezi la consiliere parentala responsabil si s-o faci asiduu. Pentru ca e posibil sa ai impresia ca nu faci destul, si sa te judeci pentru asta. Perceptiile cu care vezi acest aspect al abilitatilor sunt puternic ancorate in covingerile de care nu esti cel mai adesea, constient, datorita programarii sociale.
Apoi, iti recomandam sa apelezi la consiliere vocationala incepand cu varsta de 9-10 ani a copilului, si pana atunci minimal, un efort sanatos este sa citesti cartile lui Sir Ken Robinson despre descoperirea „Elementului”. Presiunea pe care o resimti adeseori ca parinte nu vine din imposibilitatea de a sti ceva anume sa faci, ci din a fi. Copiii au nevoie de parintii care sa fie alaturi de ei inteligenti emotional, parinti capabili sa aiba relatii sociale bogate si sanatoase, de la care copilul sa preia un model social performant.
In alte state ale lumii copiii stiu de pe la 9-10 ani sa faca alegeri curriculare si deja se orienteaza legat de ceea ce vor sa faca in viata pentru ca sunt permanent reflectati de adulti in mod respnsabil legat de abilitatile si capacitatile lor. De la o varsta frageda, de la o varsta foarte mica, adultii asta urmaresc: sa le faciliteze copiilor cunoasterea de sine!
In Romania aceast lucru lipseste aproape cu desavarsire. Copilul la 9-10 ani abia reuseste sa se simta bine in pielea lui, habar n-are ce puncte tari sau slabe are, abia daca isi face loc in lumea adultilor si abia daca se vede ca o persoana distincta de parintii lui, cognitiv – prin ce gandeste, emotional –prin ce simte, si social – prin relatiile lui sociale, nu relatiile parintilor lui.
Din punctul nostru de vedere, evaluarea abilitatilor – la modul general – poate avea loc atunci cand copilul intreprinde o activitate, sub indrumarea unui adult cu care copilul are o relatie. Si ne referim la o relatie afectiva, de durata, si care e sensibila.
Aceste abilitati se pot observa in timp, sau pe loc, depinzand de capacitatea adultului de a descoperi si vedea talentul altor persoane. Aceasta abilitate variaza de la om la om, depinzand de experienta. Pentru a intelege distanta intre o abilitate evaluata si un talent real, va invitam sa cititi cartea lui Sir Ken Robinson: Elementul .
Care este procesul natural de descoperire a abilitatilor copiilor?
In primul rand, este un proces de auto-descoperire, si nu e un proces unidirectional (deci nu este un proces prin care adultii descopera „cu ce este inzestrat copilul”). Este facilitat de adulti si el poate deveni un proces internalizat al copilului (o functie cognitiva de autoreflectie) care se adopta in timp, intarit de obiceiul mental de a pune intrebari al adultilor.
Este un proces de modelare umana, mai mult decat orice altceva.
Daca traiesti alaturi de oameni curiosi, vei deveni curios.
Daca traiesti alaturi de oameni curiosi sa afle la ce sunt talentati, si care au placere din a se descoperi perpetuu, vei avea un copil care devine curios sa se descopere permanent, si aceasta devine o competenta inconstienta, devine un talent in a afla ceva nou despre tine, si a te descoperi tot timpul.
Sa vorbim putin despre abilitati
De multe ori am vrea sa descoperim abilitati ca si cand acestea ar fi ceva static, si fixe in ADN-ul fiintei umane. Din cercetarile oamenilor de stiinta, rezulta ca fiind de o importanta covarsitoare in dezvoltarea fiintei umane, mediul, si stimulii din mediu. Genele se activeaza pe masura ce exista factori declansatori in mediu. De aceea avem si putem spune ca avem abilitati nebanuite, pentru ca daca nu am cunoscut contextele de declasare, nici nu le vom accesa vreodata.
In alta ordine de idei, abilitatile devin competente prin exersare in timp. De exemplu: am abilitatea de a scrie proiecte, cu timpul, devine o competenta, si pot deveni un element de referinta pe scriere de proiecte pe domeniul x.
Abilitatile sunt deci capacitati incipiente care necesita efort pentru dezvoltare, care deci necesita timp, interes, pasiune si constientizare a efortului. Pot sa fac acest lucru fara sa ma plictisesc? Pot sa fac acest lucru fara sa o consider o obligatie? Acest lucru este placerea mea sau a celorlalti? Cand am devenit foarte clar cu privire la exersarea acelei abilitati, am deveni proprietarul acelui efort, si tot ceea ce fac este o activitate auto-asumata, pentru un rezultat care nu tine decat de exersare, si placerea exersarii. Ceva foarte sanatos pentru viitoarea viata de adult. Toate abilitatile care sunt asumate de copil pentru a obtine un rezultat, sunt menite sa se erodeze in timp, pentru ca la baza oricarui efort care sa duca la o competenta, este nevoie de un mediu orientat spre placerea descoperirii si a traseului, si nu de rezultat.
Care abilitati devin competente
Sunt cateva importante considerente, despre care e bine sa vorbim. Un copil poate dezvolta:
Competente constiente, Competente inconstiente, Incompetente constiente, Incompetente inconstiente. Diferenta dintre ele poate fi asumata de facilitatorii in invatare ai copilului , care il pot sustine pe copil in procese tot mai complexe pentru a descoperi la el insusi cand trece dintr-o abilitate in competenta, si cand acea competenta parcurge stadiile de mai sus. Acesta este rolul facilitatorului, sa aiba in vedere acest parcurs prin procese pe care sa le puna la dispozitia copilului, de la simplu, la complex, in zona proximei cunoasteri, cu provocari treptate care sa urmareasca auto-descoperirea copilului. In aceasta consta si talentul facilitatorului si totodata, crearea unui spatiu de libertate asumata de crestere.
„Eu sunt aici sa-ti facilitez cunoasterea, nu sa-ti torn cunoastere. Sunt aici ca tu sa te descoperi si sa afli despre tine. Nu sunt aici pentru a iti spune cand, cum, si ce sa faci.”
Cum descoperim abilitatile copiilor versus ce inseamna relatii si procese? partea I
De multe ori cand vorbim despre copiii supradotati, ne grabim sa le descoperim abilitatile indiferent de varsta. Fie ca sunt la gradinita sau la scoala, cand auzim de potential cognitiv superior, vrem sa aflam cat mai repede “la ce sunt buni”, pentru a-i directiona in asa fel incat acest potential sa nu se piarda.
De obicei, acest aspect vine si cu niste costuri (in mare parte costurile sunt vizibile doar pentru parinti):
- fie copiii nu sunt pregatiti sa-si asume un parcurs academic superior (nu au maturitatea emotionala pentru a se angaja intr-un astfel de demers),
- fie nu sunt motivati (a se citi la fel de motivati ca parintii lor)
- fie mai au nevoie sa copilareasca.
Sunt trei caracteristici importante specificate de Renzulli in cazul supradotatilor:
- abilitati inalte
- perseverenta
- creativitate.
Acestea, toate trei impreuna, pot propulsa copilul pe calea talentului sau. In functie de varsta, potentialul este latent sau manifest si in functie de perioada de timp si experienta, potentialul se dezvolta sau nu (fara experiente care sa il stimuleze, isi va minimiza acest potential, iar o concentrare excesiva pe obiective ce tin de timp – spre exemplu: eu, ca parinte, vreau ca pana in iunie 2018 sa fie campion pe tara la sah – poate avea exact efectul opus, daca motivatia pentru copil nu este una intrinseca, ci extrinseca).
O alta parte a potentialului copiilor supradotati tine, pe langa IQ-ul efectiv de la 130 in sus, si de abilitati care nu sunt intotdeauna in sfera academica: pot excela la capitolul abilitati inter si intrapersonale, abilitati kinestezice, abilitati muzicale, tehnice, s.a.m.d.
Testul IQ WISC IV recomandat copiilor intre 6 si 16 ani si 11 luni masoara patru dimensiuni ale inteligentei: rationament perceptiv, inteligenta verbala, memoria de lucru, viteza de procesare. Corelat cu cele patru, exista un numar limitat de aptitudini care pot fi descoperite doar pe baza IQ-ului, multe altele se dezvolta in relatie cu mediul si experientele din diferite domenii. In concluzie, a fi supradotat nu este echivalent cu a avea doar abilitati cognitive superioare. Corelarea supradotarii cu talentul deosebit intr-un anumit domeniu – unde sa isi poata manifesta potentialul creativ – dar si cu perseverenta in acumularea de experiente in respectivul domeniu, desi uneori poate sa devina rutinier procesul de invatare, maximizeaza sansele de autoafirmare si asumarea sarcinilor pana la capat. Adaptarea la cerintele vietii solicita mai degraba perseverenta, creativitate si finalizarea taskurilor, decat un potential brut, nedefinit.
Pana la episodul doi al „Cum descoperim abilitatile?” recomandam o serie extraordinara de carti ale cunoscutului Sir Ken Robinson, care va pot deschide paradigme noi, si va pot largi perceptiile: “Elementul” si „Descopera-ti Elementul. Cum sa-ti afli talentele si pasiunile si cum sa-ti transformi viata”– o carte despre cum sa-ti manifesti potentialul maxim, explica diferenta intre abilitati si talent real, ce inseamna o aptitudine naturala, si cum sa ne schimbam perceptia despre ce inseama in definitiv inteligenta umana. O alta carte foarte importanta despre cum sa intelegem inteligenta si cum sa intelegem promisiunea pe care o da un IQ este carte: Exceptionalii, de Malcolm Gladwell.
Ce inseamna relatii si procese in descoperirea potentialului? partea a II a
Mult mai important decat potentialul propriu-zis este mediul
Cum descoperim abilitatile copiilor de viata, care ii permite copilului (sau nu) sa se manifeste creativ.
In intreg demersul autocunoasterii, rolul persoanelor cu care interactioneaza copilul si modul in care acestea il inspira reprezinta unul dintre obiectivele cele mai importante – procesele relationale au beneficiul de a imbogati experientele de viata ale copilului.
Din punctul nostru de vedere, a lucra cu un copil supradotat strict pe abilitati poate restrange mult aria de manifestare a potentialului personal, in absenta unui echilibru emotional asigurat de familie si alte medii in care acesta este co-participant.
Mai inainte de toate este si ramane un copil care are nevoie sa-i fie satisfacute nevoile de baza de relationare si socializare. Cat timp este expus unui mediu de copii cu potential ridicat si este incurajat in explorarea relationala armonioasa (adica reuseste sa integreze atat emotiile negative, cat si pe cele pozitive in relatie cu alti copii supradotati), beneficiile sunt nenumarate.
Multi copii supradotati nu isi dezvolta potentialul deoarece au carente in dezvoltarea socio-emotionala: daca nu poate gestiona propriile trairi, cum ii putem cere sa se concentreze in diferite activitati si sa faca performanta?
Angajarea intr-un proces relational de durata, asumarea acestuia, ramanerea in proces chiar si in situatii de disconfort sau plictiseala, toate acestea reprezinta etape importante in devenirea oricarui copil, cu atat mai mult in cazul supradotatilor (care vor declara adesea ca se plictisesc, ca nu le place interactiunea cu ceilalti, fara sa isi asume propriile emotii negative, ca vor mai multa stimulare pe parte cognitiva, etc.).
Trebuie sa stim din capul locului ca provocarile cognitive reprezinta spatiul lor de confort. Iesirea din acest spatiu pe terenul nesigur si infricosator al emotiilor si relationarii sunt puncte cheie de atins pana sa vorbim despre manifestarea si sustinerea abilitatilor.
„Mintea si identitatea de sine- care vine din minte – nu este doar modelata prin relatii, este creata prin relatii. Poti astfel realiza ca atunci cand esti izolat, in mod efectiv, cine esti tu, venind din mintea ta – mintea fiind atat ceea ce vine din interior cat si din exterior- este compromis. In mod colectiv, trebuie sa sustinem relatiile copiilor. Relatiile nu sunt glazura de pe prajitura, ele sunt chiar prajitura„
Dr Daniel Siegel
Un IQ mare este mai degraba o vulnerabilitate decat un avantaj social pentru copilul supradotat. Foarte pe scurt, copilul supradotat are asincronie in dezvoltare. Adica IQ-ul sau este mai mare decat EQ-ul si SQ. Pentru ca el sa aiba o dezvoltare normala, trebuie ca acest IQ mare sa fie completat si echilibrat de un EQ si SQ la fel de inalte, cel putin la fel de mari..
Care sunt costurile focusarii excesive pe potential si aptitudini cognitive? partea a III a
Vom ignora o buna parte din ceea ce este copilul din fata noastra, vom insista pe stimulente cognitive in speranta ca va depasi de la sine problemele emotionale si se va integra (fortat) intr-un grup. Adica va sta cu alti copii. Va fi prezent fizic si cam atat. Isi va minimiza interventia in grup, isi va nega emotiile negative, va deveni conformist si, cel mai adesea, va subperforma pentru a nu trage atentie negativa din partea colegilor.
La polul opus, va domina grupul, va fi galagios, opozitionist sau chiar agresiv fizic si verbal. E adevarat ca, in general, copiii au o capacitate de adaptare la mediu mai ridicata decat adultii (deci sunt mai inteligenti), dar nu acesta este dezideratul suprem: sa supravietuiasca in grupuri.
Ne dorim sa se dezvolte, sa beneficieze din plin de relatii calde, securizante, uneori tensionate (si acestea ajuta la cresterea tolerantei la frustrare si intelegerea aspectelor simple de viata: nu toata lumea trebuie sa ma placa sau sa ma admire), ambivalente, distante, s.a.m.d – care il ajuta enorm in devenirea sa ca fiinta umana.
Omul este un animal social, creierul se dezvolta numai in relatie cu alte creiere, nu in relatie doar cu carti, cursuri teoretice sau lucru individual. Experientele in echipa, obiectivele comune, negocierea, finalizarea sarcinilor cand partenerul de joc doreste altceva, prezenta emotionala, conexiunea cu propriul corp – reprezinta indicatori ai inteligentei integrate (cognitive, emotionale si sociale), inteligenta superioara din punct de vedere holistic inteligentei pur cognitive.
Centrul Gifted Education acumuleaza 8 ani de expertiza in lucrul cu copii supradotati, dezvoltand singurul prgram specializat de nivel international pentru nevoile lor de educatie diferentiata si consiliere specializata a parintilor.
