Copilul meu se plictiseste. Ce sa fac?
Majoritatea profesorilor isi pierd vremea punand intrebari care urmaresc sa dezvaluie ce nu stie elevul, in vreme ce adevarata arta a examinarii consta in a afla ce stie de fapt elevul sau ce poate sa stie – Einstein
Am ales plictiseala ca subiect al acestui articol. La Centrul Gifted Education vin in forta multe mesaje parentale legate de faptul ca plictiseala este „o problema” la copiii supradotati.
Din punctul nostru de vedere, frustrarea este sanatoasa, este un factor care ne poate dezvolta neocortexul si a constituit probabil cauza principala pentru care cortexul a evoluat, pentru ca dezvolta motivatia interna si ne provoaca sa facem lucruri in afara zonei de confort.
Este important contextul de „plicitiseala” al unui copil supradotat. De exemplu, cand primeste provocarile noastre la Centrul Gifted Education si spune ca este plictisit, pentru noi inseamna ceva. Inseamna un copil care refuza sarcinile, tocmai pentru ca nu isi poate imagina, nu poate depasi o stare interioara care s-a stabilizat si rigidizat in timp ca si functie neuronala, cu ajutorul adultilor, si anume prin satisfacerea imediata a nevoii de control, prin asigurarea in termenii lui, ai copilului, a sigurantei si predictibilitati, prin satisfactie imediata, in fata oricarui moment de frustrare, copilul a primit imediat sau aproape imediat, ce-si dorea.
Sigur, exista si plictiseala care se datoreaza:
- Actiunilor repetitive
- Lipsei unui mediu hranitor
- Lipsei unui context de invatare cu colegi de abilitati similare
- Lipsei oricarui fel de raport emotional si sensibil cu adultii care i sunt alaturi in procesul de invatare
In acest sens, da, la scolile traditionale „Cel mai grav aspect al clasei este educația cu clase mixte de aptitudini. De obicei, profesorii le dau mai multă muncă [copiilor supradotati], mai degrabă decât proiecte mai provocatoare. Acest lucru ar putea fi, probabil, mai multe exerciții de matematică care pot fi complet contra-productive, pentru că un copil devine chiar mai plictisit avand de repetat același tip de muncă. Acestea sunt cazurile în care un biet profesor care se confruntă cu copii neastamparati sunt în imposibilitatea de a selecta copiii cu IQ ridicat care perturbă prin plictiseala, de cei care sunt pur și simplu în mod voit distructivi, deoarece acestia nu pot înțelege ce sunt învățați.” Cercetare – studiu de doctorat – realizata de Dr Anne Favier-Townsend „Talente irosite. De ce sunt atât de mulți oameni care au un IQ ridicat recunoscut în copilărie care subperformeaza la școală și în viață?”
Inca o data, repetam, a-l scoate pe copilul supradotat din zona cognitiva este cea mai mare provocare a celor cu care el invata. Zona cognitiva este zona unde are cel mai mare control si obtine cel mai usor succes care-i intareste statutul si ii distorsioneaza perceptia despre ce inseamna sa functionezi satisfacator intr-un grup. A-l include in activitati care implica relatiile si emotiile este echivalent cu a-l scoate din zona de confort, si a-l impulsiona sa se dezvolte echilibrat, spre creierul integrat.
Ne plicitisim pentru ca ne miscam, dansam, desenam, povestim? Sa fim seriosi, intrebarea care ar fi nevoie sa ne-o adresam este: Vrem sa dezvoltam un creier integrat sau neintegrat? Sau cum ajungem la un creier integrat?
Noi ne-am dori sa iti actualizezi asteptarile fata de educatie. Ne-am bucura sa realizezi ca umanitatea a evoluat prin niste activitati specifice: stramosii nostri apreciau dansul, muzica, desenul, povestirea (storytelling-ul, pe limba englezilor), si ca acestea au facut creierul sa isi dezvolte uluitoarele capacitati cognitive actuale ale „neocortex”-ului (creierul nostru nou si, totodata, cel mai fragil, ultimul care ajunge la maturitate intr-o viata de om si primul afectat de imbatranire). Cercetatori de la Harvard, precum Adele Diamond, spun negru pe alb ca acestea sunt caile prin care putem asigura functiile superioare ale creierului: investind timp in aceleasi activitati prin care creierul nostru a evoluat de la un creier primitiv, la un creier care asigura activitati executive cognitive de mare amploare (cu memorie, capacitate de focus, flexibilitate cognitiva, viteza de procesare, intelegere verbala si a simbolurilor, creativitate, planificare si rezolvare de probleme, etc).
Asadar, invatarea prin joc este sansa integrarii tuturor functiilor cognitive, emotionale si sociale, conform cu ultimele rezultate in domeniul neurostiintei pentru un creier integrat.
Si inca ceva, daca facem acelasi joc, copilul se plictiseste?
Sa vorbim putin despre rolul plictiselii.
„Cand iti permiti sa fii plictisit, dispare de pe umerii tai imensa presiune de a fi activ, facand ceva in fiecare secunda a vietii tale. Acum cand una dintre fetele mele imi spune „Tati, sunt plictisita” ii raspund „Nemaipomenit, mai plictiseste-te inca putin. Iti va face bine. Si de fiecare data cand le spun asta, renunta sa mai astepte sa le rezolv eu problema. Probabil ca nu v-ati gandit niciodata ca cineva ar putea sa va sugereze sa va permiteti sa fiti plictisit. Dar toate lucrurile au un inceput!” (Dr. Richard Carlson)
Si acum vine intrebarea cu care am vrea sa ramaneti: Ce este neobisnuit in aceasta clipa/imagine/zi? Ce este neobisnuit in ceea ce vad?
Daca mananci de trei ori acelasi fel de mancare, vezi la tine o diferenta?
Daca iti pregatesti mintea sa dea raspunsuri din prezent la intrebarile de mai sus, vei putea sa iti dezvolti mintea cognitiva superioara, care este agila, prezenta, inventiva, creativa, creatoare, inovativa, si vei incepe sa produci neurotransmitatori ai placerii descoperirii.
Noi ne asteptam sa “nu ne asteptam la nimic”. Noi nu dam retete la Centrul Gifted Education, iar schimbarea de paradigma vine la unii parinti, de exemplu, cand ne dam voie sa dam raspunsuri diferite, la aceleasi intrebari, dat fiind ca ne-am schimbat, si dat fiind ca suntem intr-un proces sanatos de crestere noi in raport cu noi, fiecare la timpul sau, si la randul sau.