Ca adulti, experimentam lumea prin prisma experiențelor personale pe care le-am trait de-a lungul vietii. Multi dintre adulti și-au pierdut inocenta copilariei și abilitatea de a vedea clar, iar filtrul experientelor trecute fac ca lumea sa fie vazuta prin “cum ar trebui sa fie”. Multi dintre noi se afla mai des în “modul de predare” decat în “modul de invatare”- care ne-ar permite sa vedem lumea asa cum o fac copiii nostri.
Credeti ca atunci cand un nou nascut respira pentru prima data este uimit de minunatiile acestei lumi noi sau este coplesit de senzatia de a fi în afara uterului mamei? Sugarul isi face oare griji ca va cadea atunci cand incepe sa faca primii pasi sau se bucura de noua independenta și capacitate de a se deplasa singur? Iar adolescentul este cuprins de emotia primului sarut sau se gandeste la toate consecintele acestei noi etape din viata?
Ne-am putea doar imagina cum experimenteaza copilul viata în diferite momente ale dezvoltarii sale. Dar daca, ca parinti, am fi atenti la cine sunt copiii nostri, am putea sa le venim mai usor în ajutor și sa ii sprijinim în a se adapta mai bine la noi situatii de viata. Un copil în varsta de doi ani care e tot timpul ocupat sa exploreze și sa se miste neincetat va avea nevoie de mult mai multa rabdare din partea parintilor decat un altul care e multumit sa stea linistit și sa observe tot ce se intampla în jurul lui, fara a solicita la acelasi nivel adultii responsabili de ingrijirea lui. La fel, un copil de varsta scolara care este reticent în a se avanta catre noi experiente va avea nevoie de mai multa incurajare, pe cand un alt copil de aceeasi varsta va beneficia de influenta calma a parintilor pentru a domoli impulsurile și asumarea de riscuri nesabuite, fara a lua în calcul și posibilele consecinte.
Fiecare copil este unic și vine cu personalitatea sa. Insa, pentru a veni în ajutorul nostru, psihologia dezvoltarii a identificat anumite etape la care orice copilul dezvolta anumite abilitati sau anumite moduri de a percepe și de a se raporta la lume.
Etapele de dezvoltare
Multi teoreticieni si psihologi si-au aplecat atentia catre modul in care omul se dezvolta pe parcursul vietii, identificand anumite etape importante in viata fiecaruia. Printre acestia se numara Jean Piaget, Lev Vygotsky, Lawrence Kohlberg, si Erik Erikson. La acestia se adauga cercetarile mai recente, precum si influentele culturale, fiind in anumite tari corelate cu perioadele scolare. De exemplu, studiile britanice ofera o atentie diferita dezvoltarii copilariei mici, 0-5 ani, deoarece la acea varsta copilul merge la scoala. Un alt aspect important de mentionat este acela ca segmentarile pe etape de dezvoltare sunt arbitrare si orientative. Fiecare copil este unic si are un ritm propriu. Un copil poate manifesta caracteristici ale urmatoarei etape mult mai devreme, pe cand un altul mai tarziu.
Sunt trei mari etape de dezvoltare care vor fi prezentate: Copilaria mica (0 – 8 ani), copilaria mijlocie (8 – 12) si Adolescenta.
Copilaria mica (0 – 8 ani)
Perioada copilariei mici este una in care se petrece o crestere impresionanta pe toate planurile de dezvoltare. Bebelusul, care este dependent in totalitate de adult, creste si devine un copil capabil sa aiba grija de propriul corp si interactioneaza independent cu cei din jur. Aceasta etapa este definitorie pentru dezvoltarea abilitatilor.
Pe plan fizic apar cele mai multe schimbari: cresterea corpului si a proportiilor corpului. Bebelusul invata sa stea in sezut, sa mearga, sa isi dezvolte echilibrul, sa isi controleze functiile corpului si sa foloseasca toaleta. De asemenea, in aceasta perioada este exersata coordonarea mana-vedere si dezvolta abilitati de motricitate grosiera si fina: invata sa foloseasca lingura pentru a manca, creionul si pensula pentru desen si pictura, etc. Principala metoda prin care copilul dobandeste toate acestea este jocul. Intre 5 – 8 ani, procesele de dezvoltare fizica incetinesc, insa se rafineaza. Abilitatile dobandite pana acum incep sa fie folosite cu scopuri mai precise. Desenul se transforma in scris, etc.
In primii ani bebelusul dezvolta simtul de cauza-efect in relatie cu parintele (cand plange, primeste mancare, ingrijire, atentie). Copilul mic isi foloseste toate simturile pentru a descoperi si interactiona cu lumea inconjuratoare. El dezvolta limbajul, ceea ce ii usureaza relationarea cu alti oameni.
Impreuna cu dezvoltarea fizica, dezvoltarea cognitiva are o importanta deosebita. Intre 6 si 8 ani, copilul se afla in etapa operatiilor concrete, adica el poate utiliza concepte atata vreme cat ele au legatura cu lumea reala, pe care o poate vedea sau si-o poate imagina. Abia spre finalul aceste etape, dobandeste capacitatea sa foloseasca gandirea abstracta, inca rudimentara, intelegand cum functioneaza timpul si cum sunt folositi banii.
Pe plan socio-emotional, primul an de viata are un rol central in crearea atasamentului. In functie de cum parintele raspunde sau nu nevoilor bebelusului, acesta va dezvolta un stil de atasament securizant, anxios sau evitant. Studiile arata ca stilul de atasament format in primul an de viata se pastreaza inclusiv in viata adulta si este dificil de modificat ulterior. Intre 3 si 5 ani, copilul invata sa relationeze cu cei de varsta similara, dezvolta simtul binelui si al raului, si exerseaza capacitatea de a se pune in “pielea” celuilalt. Intre 5 si 8 ani, relatiile cu copiii de aceeasi varsta se intaresc, dezvolta prietenii stranse si apare tendinta de a se compara cu ceilalti. In aceasta perioada se rafineaza empatia – abilitatea de a-l simti si intelege pe celalalt.
In cazul copilului supradotat, apare ceea ce se numeste asincronie, adica dezvoltarea in ritm diferit a planului cognitiv, emotional si social. Astfel, copilul supradotat poate parea mai matur din punct de vedere cognitiv, insa inca nu are capacitatea emotionala sa sustina o interactiune de o maturitate superioara varstei. Sau poate avea o inteligenta sociala deosebita, dar sa interiorizeze emotii puternice. Este de dorit ca un copil supradotat sa primeasca sustinerea necesara de la parinti si specialisti pentru a echilibra diferentele in dezvoltare pe cele trei planuri.
Copilaria mijlocie (8 – 12 ani)
Aceasta perioada este una in care procesele de dezvoltare, desi prezente, devin mai putin vizibile. Ritmul de crestere incetineste si procesele cognitive sunt axate pe rafinarea abilitatilor dobandite anterior. Relatiile cu alti copii devin mai importante, iar cuvantul cheie pentru aceasta etapa este integrarea.
In Romania, o influență majoră în dezvoltarea copilului supradotat o are școala. Incepand cu 6-7 ani, copilul are o perioada de tranzitie catre aceasta a doua mare etapa de dezvoltare. Modul în care copilul se raporteaza la noii colegi și la reacțiile acestora, comunicarea cu profesorii, activitățile școlare, reprezintă noi experiențe pe care copilul le va integra mai mult sau mai puțin. În această perioadă adaptarea la grup este foarte importantă. Copiii învață să urmeze regulile grupului, să-și subordoneze și să renunțe la propriile interese în favoarea grupului. Imaginea pozitivă despre sine și creșterea încrederii în sine sunt puternic influențate de acceptarea grupului.
Deseori copii supradotați au dificultăți de adaptare școlară deoarece au evoluat prea repede comparativ cu generația lor și au câmpuri de interes pe care nu le mai acoperă programa școlară de masă. Ca părinți sunteți în situația paradoxală de a avea copii foarte inteligenți cu rezultate școlare extrem de neconcludente și desigur aceasta duce la un permanent conflict în familie dublat de conflictul interior al copiilor.
Copilul supradotat se vede sensibil, empatic, își dorește mult să fie acceptat de ceilalți. Este însă foarte sensibil la critică și la respingerea de către copiii, are puternică nevoie de recunoaștere. Are așteptări crescute de la sine și de la ceilalți fiind un perfecționist – nimic nu e destul de bun, pare mereu dezamăgit sau descurajat.
Imaginea de sine este însă puternic influențată și de gradul de acceptare a copilului de către părinți și profesori. Afecțiunea primită de la voi, dragi părinți, dar și de la cadrele didactice, valorizarea succeselor și realizărilor pe care copilul le are, implicarea copilului în luarea unor decizii care îl privesc, independența acordată, consecvența în respectarea regulilor care sunt necesare a fi înțelese și nu impuse, toate acestea sunt extrem de importante în dezvoltarea psiho-socio-emoțională a copilului dumneavoastră.
Copiii îşi formează identitatea pe parcursul anilor şcolari, iar percepţia lor despre sine în aceşti ani le va influența personalitatea pe parcursul întregii vieți.
Astfel, pentru o dezvoltare sănătoasă a copiilor supradotaţi sunt necesare următoarele elemente:
• validare (recunoaşterea potenţialului de către ceilalţi)
• afirmare (recunoaştere interactivă a potenţialului prin activităţi suportive)
• afiliere (o alianţă sau asociere cu alţii ce au interese similare, pasiuni, dorinţe şi abilităţi)
• conectare (a propriei persoane cu lumea şi misterul vieţii).
In perioada 10 – 12 ani, apar semnele pregatirii pentru perioada adolescentei. Incep sa apara primele modificari fizice, chiar daca inca nu sunt foarte vizibile. Sistemul endocrin pregateste corpul, incepe sa apara transpiratia axilara, primele semne de maturizare sexuala, fluctuatii ale emotiilor mai mari decat pana atunci. Copilul are nevoie sa fie ghidat si ajutat sa inteleaga aceste schimbari, deoarece aspectul fizic devine strans legat de increderea in sine si identitate.
Din punct de vedere cognitiv incepe sa inteleaga si sa foloseasca concepte abstracte, insa inca nu stapaneste foarte bine aceasta abilitate. Relatiile cu colegii, prietenii, devin din ce in ce mai importante, ajungand sa joace un rol egal cu cel al familiei.
Adolescenta (12 – 18 ani )
Vom aborda perioada de varsta 12 -18 ani, insa studiile recente care urmaresc dezvoltarea au aratat ca, in ceea ce priveste procesele creierului uman, aceasta perioada se prelungeste pana spre 23 -25 ani. Desi exista multe diferente culturale, adolescenta poate fi definita ca perioada dintre maturizarea sexuala si formarea identitatii de adult. Daca in culturile tribale acestea doua coincideau, in cultura noastra este caracterizata de finalizarea studiilor si asumarea rolului de adult – intrarea in campul muncii si independenta financiara. Este bine de stiut ca varsta la care adolescenta debuteaza a scazut fata de cea a generatiilor anterioare.
Adolescenta este, din nou, o perioada de accelerare a proceselor de crestere, de maturizare sexuala, schimbarea vocii la baieti, mai intensa in primii trei ani si mai lenta in urmatorii doi. Adolescentul va avea nevoie de mult mai mult somn pentru a sustine toate schimbarile prin care trece.
Pe planul cognitiv, adolescentul opereaza cu concepte astracte, lucreaza cu ipoteze, devine capabil sa sustina doua procese mentale simultan, apare meta-cognitia (gandirea despre gandurile mele). Invatarea din experientele proprii capata o alta semnificatie.
Pe plan socio-emotional, totul capata o intensitate foarte mare. Pentru a-si forma identitatea, adolescentul intra in conflicte interioare puternice, pune la indoiala tot ce cunostea pana in acest moment si intra in conflict cu autoritatea: parintii, scoala, sistemul. El isi cauta locul sau in lume. In lupta dintre cine isi doreste sa devina si ce e social dezirabil, adolescentul poate sa aiba comportamente de-a dreptul bizare. Multi parinti vor spune “Nu-l mai recunosc.” Din punct de vedere emotional, apar fluctuatii si mai mari, stari depresive sau impulsive, stima de sine e greu pusa la incercare.
In functie de cum reuseste sa isi insuseasca transformarile intra-psihice, tanarul se va raporta la viata cu grade diferite de incredere, curaj, asumarea responsabilitatii si autonomie.
Adolescentul supradotat are predispozitia sa se confrunte cu dificultati legate de stima de sine si auto-valorizare. Daca diferentele dintre dezvoltarea cognitiva si cele socio-emotionale nu au fost adresate pana in acest moment, sau daca relatiile cu cei din jur nu sunt unele valorizante, poate aparea o interiorizare emotionala puternica, sau chiar retragere de pe plan social. De asemenea, modul in care adolescentul supradotat gandeste este diferit de a celorlalti, ceea ce poate duce la un nivel exacerbat de auto-critica si perfectionism, cu implicatii asupra sanatatii mintale. De aceea, directionarea copilului supradotat spre medii unde poate dezvolta relatii pozitive cu alti copii/adolescenti de nivel similar poate constitui un factor semnificativ suportiv.
Concluzia este ca nu exista doi copii la fel. Și ei, ca și noi-adultii, se dezvolta în functie de temperamentul personalitatii lor și de mediul în care vor trai. Experientele personale ii vor modela asa cum s-a intamplat și în cazul nostru. Rolul nostru, ca parinti, este sa lasam deoparte “filtrele” personale și sa incercam sa luam contact cu felul în care ei privesc lumea. Sa descoperim care sunt pasiunile lor, care sunt fricile lor, cum se vede lumea prin ochii lor și mai ales cum isi doresc sa fie vazuti, ce ii motiveaza și ce ii plictiseste, care sunt parerile lor. Toate acestea nu pentru a veni imediat cu solutii ci pentru a-i sustine sa gaseasca noi moduri de a gestiona situatiile în care se gasesc intr-un moment sau altul al vietii lor. Cu cat ii ajutam mai mult sa exerseze capacitatea de a reflecta și de a gasi propriile solutii, cu atat mai usor le va fi sa se adapteze în orice situatie noua pe care viata le-o va pune în fata lor.
Daca ne raportam la viata copilului ca la un peisaj care se modifica în functie de momentul zilei și de pozitia soarelui, vom avea rabdarea sa vedem cum influenta noastra, ca parinti, se manifesta în viata lor. Daca ne acordam timp și rabdare sa ii descoperim asa cum sunt ei și sa descoperim lumea lor interioara, în loc sa judecam și criticam felul în care actioneaza intr-un anumit moment, ne oferim posibilitatea de a descoperi cine sunt ei cu adevarat.
Psih. Miruna Miruca
