Astazi vom discuta despre cateva mituri privind copiii supradotati sub 7 ani.
Mitul 1. Copiii supradotati mici se descurca singuri.
Fals!
Unii parinti banuiesc ca au un copil supradotat, si acest lucru inseamna de exemplu: „a invatat sa citeasca singur de la 2 ani, ma intreba despre litere, ii spuneam, si apoi m-am trezit ca stie alfabetul si ca citeste la 3 ani”, „fata de fratii ei, ea nu a avut nevoie de somn, dormea foarte putin”, „la gradinita mi-au zis ca se descurca foarte bine si ca are un vocabular si niste idei mult peste varsta ei”, „am remarcat ca tine cont de ritualuri, are o memorie extraordinara si vrea sa ii dau lucrurile in ordinea pe care i le-am mai dat”, „ma pune sa-i spun o poveste pana o stie pe de rost, si ca daca ii schimb ceva din poveste se supara” si asa mai departe.
Oricat ar fi ei de „descurcareti” cand sunt mici, de fapt, copilul supradotat mic face tot ce poate sa isi implineasca nevoile si atunci solicita celor din jur implinirea nevoilor sale. O face insistand. Daca cei din jur nu cunosc, nu inteleg sau nu vor sa inteleaga nevoile acestui copil, de cele mai multe ori reactiile vor fi pe masura. Copilul incepe sa aiba toane, sa respinga adultul, sa vocifereze intens, sa se protejeze vehement, sa se razbune, sa certe parintele, sa refuze activitati, pana obtine submisivitatea parintelui, sau il epuizeaza.
Nu de putine ori parintii ne spun „nu mai stiu ce sa ma fac cu el”. Practic, copilul invata sa-i manipuleze pe cei din jur pentru a-si indeplini nevoile. Pentru ca nimeni nu-l intelege, el isi creeaza strategii de supravietuire pentru a-si crea singur siguranta, confortul, si predicitibilitatea de care are nevoie pentru a se simti bine.
In cazul fericit in care parintii fac un efort sa inteleaga nevoile diferite ale copilului lor supradotat mic, atunci sansa unei evolutii emotionale crescatoare si sanatoase, este acolo, va fi fructificata.
Mitul 2. Copiii supradotati mici fac achizitiile oricum, de oriunde, nu conteaza.
Fals!
Copilul mic supradotat nu poate sa se exprime cognitiv fara sa se simta in siguranta emotional si relational. Acest lucru este ceva de baza. Cu cat educatorii tin cont de timpuriu de nevoile copilului supradotat, cu atat copilul poate invata sa-si exprime emotiile, in relatie cu cognitivul, si sa-si pastreze relatiile cu cei din jur pentru a avea un creier integrat. Noi am vazut cum la centrul nostru, copii supradotati mici si frustrati, care aveau izbucniri de furie sau plansete interminabile, intr-un mediu unde li s-a oferit acceptare si spatiu de exprimare emotionala intr-un cadru sigur, in cateva luni au avut progrese remarcabile in starea de bine, exprimarea sinelui lor, creativitate si expresivitate, coerenta, incredere in fortele proprii si tot mai putine momente de haos emotional.
Ce se intampla in realitate? La gradinita copilul mic supradotat nu face nici un progres, ci se insingureaza sau protesteaza. Are primele momente dupa plecarea de acasa, in care simte ca nu e deloc inteles, si se retrage, pentru ca tot ce se discuta este deja cunoscut sau neinteresant si cel mai important, felul cum este construita relatia nu este una de egalitate, unde copilul conteaza, ci una in care i se „cere” ceva, pentru a corespunde. Are sentimentul de insingurare, si de multe ori sta singur. Deseneaza, discuta cu personaje imaginare, sta departe de ceilalti sau intr-un colt, si nu comunica.
Parintii observa aceste lucruri si intra in panica. Se gandesc ca are tulburari, e bolnav sau cine stie ce. De cele mai multe ori nu ajung nicaieri, iar despre dezvoltare nu se poate vorbi. Copilul este disciplinat sa „asculte” obedient, este apostrofat sa taca, si sa devina linistit, si cuminte, sub spectrul pedepselor venite de la cei mari (retragerea atentiei, a iubirii, respingerea, cearta, sau punerea la colt, etc).
Pai da, „iubirea simtita de parinte nu se traduce automat in iubire experimentata de copil” (Gabor Mate). Acestea sunt abuzuri emotionale, fizice, verbale sau psihice, si nu asumarea unor reguli de bun simt si limite negociate cu copilul pentru a invata sa isi poata exprima emotionalul intens intr-un cadru unde se poate simti in siguranta, fara a se simti distantat social si nesecurizat emotional.
Mitul 3. Copiii supradotati mici vor creste mari si vor recupera singuri totul, daca a fost ceva ce le-a lipsit.
Fals!
Dr Gabor Mate are o exprimare foarte plastica cand spune ca primii 3 ani de viata sunt extrem de importanti, unde copilul are nevoie de disponibilitatea parintilor, parinti ne-stresati, si constanta in disponibilitate. Si daca primii 3 ani sunt ratati, restul anilor din dezvoltarea unui copil ne luptam cu repararea primilor 3 ani din viata copilului.
„Cand copilul vine la tine, el vrea ca emotiile lui sa fie primite, acceptate. Si sa fie oglindite de parinte. Si atunci ei vin la tine si tu vrei ca parinte sa fii acea oglinda curata. Deci cea mai importanta munca a ta ca parinta, e a ta cu tine.” Lipsa constanta a disponibilitatii emotionale a parintilor, fie pentru ca sunt neglijenti, fie ca sunt stresati si distanti, este cauza traumei de dezvoltare. Dr Gabor Mate, : „Trauma de dezvoltare este rezultatul lucrurilor care s-au intamplat si nu trebuiau sa se intample, si al lucrurilor care era nevoie sa fie, si nu au fost”. Lipsa sprijinului emotional in relatiile semnificative pentru integrarea creierului conduce la trauma de dezvoltare. Acest lucru se traduce mai tarziu in incapacitatea de auto-reglare emotionala, probleme cu imaginea de sine si incapacitatea de a realiza relatii de durata semnificative. „Cand reprimi o emotie, afectezi sistemul imunitar si sistemul nervos. Asadar, reprimarea emotionala, care este o strategie de supravietuire, devine sursa de boala fiziologica mai tarziu.”
Nici un creier, oricat ar fi de inteligent, nu se poate integra emotional singur. Nici un creier, oricat ar fi de genial nu va putea sa-si vada erorile de gandire care au plecat de la o radacina emotionala, o stare emotionala de haos, in mica copilarie, care s-a repetat sistematic.
Recuperarea unor importante aspecte emotionale cere curaj, efort, si disponibilitate pentru a-ti accepta si transforma durerea. Cand cresti si devii adolescent, sau adult, pentru a face acest lucru, ai nevoie de un mare curaj, si o mare deschidere emotionala, pentru a relationa cu persoane care sa-ti fie ghid si in care sa ai incredere. Putini o fac la varsta adulta. Majoritatea merg mai departe si dau mai departe intergenerational traumele, si in mod dureros si exasperant, lantul continua fara intreruperi.
In realitate, cu cat un om este mai inteligent, cu atata ii este mai dificil sa se poata observa emotional. La orice varsta. Cum spunea Petre Tutea: „Inteligenta, oricat de mare, nu e suficienta pentru a te curata de prejudecati. Cu cat inteligenţa e mai mare, cu atat prejudecata e mai voinica, fiindca ai aparat s-o justifici.”
Instalarea unor puternice erori de gandire pleaca de la nevoia copilului de a supravietui in colectivitate si acasa. Aceste emotii puternice prin care copilul supradotat trece la o varsta frageda, vor genera spatiul de vunerabilitate pentru convingeri si erori de gandire care ii pot marca tot restul vietii. Situatii din care se nasc in timp scenarii de viata sunt cuvinte repetate des sau sporadic pe care copilul le aude sau le surprinde: „esti un ciudat”, „e un prostalau, nu faci nimic cu el”, „nu-i mai spune ca oricum e dus cu pluta”, „nu stiu ce sa mai fac cu el/ea, e foarte diferita de ceilalti copii”, „ma exasperezi cat esti de agasant”, „e ceva cu tine”, „as vrea sa fii ca toti ceilalti copii”, „fii si tu normal”. Acestea nasc distorsiuni sau erori de gandire, de genul „E ceva cu mine”, „Sunt un ciudat”, „Cred ca nu sunt in stare de nimic”, „Nu-s normal”, „Mie sa nu-mi spuna nimeni ce sa fac”, „Mie nu-mi spune nimeni nimic”, „Niciodata nu sunt acceptat pentru cine sunt eu”, „Toti se feresc de mine”, „Oricat as incerca, voi fi respins in cele din urma”, „Trebuie sa le arat cine sunt”, „Acum nu pot, dar le arat eu cand voi fi mare”, „Nimeni nu ma intelege”, „N-are rost sa spun ce gandesc, nu ma aude nimeni”, etc.
Ce poti face ca parinte de copil supradotat?
Invata despre nevoile lui diferite. Are nevoi specifice. Cum sa i le implinesti?
Intai informeaza-te. Apoi apuca-te sa te ingrijesti de limitele tale, de blocajele tale, de emotiile pe care le exprimi cel mai greu sau care te coplesesc, fiind tu deschis catre propria ta dezvoltare (nu, nu ne referim la cursuri de parenting, ci la ceva cu mult mai profund, lucrul cu propriile erori de gandire si emotii reprimate) atunci vei putea sa ii oferi copilului tau un sprijin cu adevarat semnificativ si esential pentru ca si el sa poata sa creasca autonom si sanatos emotional.
Cauta despre educatia diferentiata pe google. Gifted Education nu este o sintagma, este un sistem de gandire, de atitudini si valori care pun in prim plan perspectiva si potentialul copilului tau. Este un sistem de educatie dezvoltat specializat in jurul copilului supradotat, care este un copil vulnerabil intr-o societate care nu este dispusa sa-i intelega nevoile. Citeste, informeaza-te. Vei putea alege mai bine pentru copilul tau, respectandu-i fiinta si esenta.
