Ce inseamna comportament responsabil al unui parinte, dupa ce afla IQ-ul ridicat al copilului sau

Draga parinte,
Creierul copilului tau se dezvolta doar in relatii sociale, in relatii interpersonale. A spus-o cel mai mare psiholog rus, Lev Semionovici Vîgotski, si o confirma cercetarile actuale in neurostiinta.
Un IQ mare este mai degraba o vulnerabilitate decat avantaj social pentru copilul tau. Foarte pe scurt, copilul tau are asincronie in dezvoltare. Adica IQ-ul sau este mai mare decat EQ-ul si SQ. Pentru ca el sa aiba o dezvoltare normala, trebuie ca acest IQ mare sa fie completat si echilibrat de un EQ si SQ la fel de inalte, cel putin la fel de mari.
In aceste conditii, copilul tau cauta in mod natural cu infrigurare relatii sociale prin care sa se dezvolte emotional, si rareori gaseste contextele potrivite unde sa o faca.
De ce? Il opreste IQ-ul, care devine un obstacol in calea unor nevoi si relatii normale pentru varsta lui.
Copilul va esua in a-si construi un creier echilibrat, pentru ca ii lipsesc relatiile stabile si sigure emotional cu copii (pentru ca IQ-ul il impiedica s-o faca cu copii de aceeasi varsta) si persoane variate social (va relationa mai mult cu oameni mai in varsta, si cu persoane cu care are afinitati sau de rudenie).
Nevoia lui de un mediu social potrivit, este cu atat mai mare cu cat asincronia lui este mai pronuntata, cu cat IQ-ul este mai mare.

“Numeroşi părinţi şi profesori şi-ar dori ca toţi copiii supradotaţi să fie perfect ‘normali’ în orice alte privinţe, cu excepţia capacităţii de a rezolva subiecte de nivel academic. Viaţa ar fi mult mai uşoară aşa. Mereu, rapoartele media despre copiii supradotaţi ne asigură că (făcând excepţie de faptul că participă la ore de matematică de nivel universitar când sunt abia în clasa a opta) aceşti copii sunt la fel ca toţi ceilalţi. Chiar şi cei care lucrează în “gifted education” pierd adesea mult timp şi energie dând oamenilor asigurări că un copil supradotat este în primul rând copil şi doar în al doilea rând supradotat, că este pur şi simplu un ‘copil’ care are nevoie de puţină provocare în plus la şcoală. Lucrurile nu stau aşa. Deşi sunt copii, evident, cu nevoi specifice de joacă, de formare, structură şi explorare, ei prezintă diferenţe clare…. Căci traiectoria dezvoltării se abate de la normă (la o vârstă foarte timpurie), si ea capătă o formă unică ce va rămâne unică.” —Stephanie Tolan, autor cunoscut de ficţiune pentru copii şi tineret, precum şi autor şi orator pe tema ei favorită: copii cu abilităţi excepţionale. Citat din cartea: “You know your child is gifted when…” Autor: Judy Galbraith, M.A. Autor al volumului „The Gifted Kids’ Survival Guides” (Ghid de supravieţuire pentru copiii supradotaţi).

Un comportament responsabil al unui parinte, dupa ce afla IQ-ul ridicat al copilului sau, din punctul nostru de vedere inseamna:

• Ar fi bine sa te opresti din a te multumi si a te gratula cu IQ-ul copilului tau.
• Ai nevoie sa sustii in primul rand copilul tau pentru un mediu socio-emotional care sa-i asigure reducerea asincroniei in dezvoltare. Aceasta ia timp, ani. Nu batai din palme.
• Retine: fiecare interactiune este invatare pentru copilul tau; relatiile se construiesc in timp; alfabetizarea emotionala a copilului incepe de la faptul ca adultul poate recunoaste acea emotie la el insusi si acea emotie nu-l face sa se simta rau, incat sa nu poata fi prezent in relatie cu copilul. Multi parinti nu inteleg acest lucru simplu.
• Fara sa vorbim si acasa, si la scoala, despre emotii, ce simtim, ce ne doare, cand ne doare, ce nu intelegem, ce nu se leaga, nu integram, pe orizontala, cele doua emisferele. Si intarim dezechilibrul, asincronia in dezvoltare. Si apoi apare “the crack”, falia care se rupe, trauma. Chestia aia care nu face sens, comportamentul ala incredibil si incalculabil, si imprevizibil, si …si…si……putem invata sa facem contact cu emotiile, asa cum sunt si sa le integram, vorbind, comunicand, analizandu-le, lasandu-le sa fie. In felul acesta se dezvolta rezilienta, mintea integrata, inteligenta integrata. In felul acesta ne pregatim pentru viata, pentru a trece peste obstacole, care, cu siguranta, ne asteapta.
• Copilul tau supradotat are nevoie de integrare emotionala si sociala, pe orizontala dar si pe verticala. Atunci cand Emisfera stanga si Emisfera dreapta functioneaza integrat, adica schimba informatii prin corpul calos, inseamna un creier care functioneaza integrat pe orizontala. Cand copilul tau simte emotii si frici irationale intra in alerta si se panicheaza. Insa cand stie sa discute despre aceaste emotii de baza ale vietii cu un adult (dezgust, frica, tristete si furie) atunci integreaza creierul pe verticala si va putea functiona multumitor in situatii de stress sau amenintare.
• Sa te pregatesti sa intelegi creierul copilului supradotat informandu-te, prin orice mijloace. Internetul iti sta la dispozitie. Fa un click pentru informatii despre creierul copilului tau. Sa te informezi in Punctul de Plecare pentru parinti in legatura cu materialele si cartile recomandate de noi.
• Sa inveti sa inoti printre miturile copiilor supradotati, si sa te informezi cu privire la riscurile lui sociale: Statistic in Romania sunt peste 200.000 copii supradotati sub 15 ani si, de cele mai multe ori, ei sunt marginalizati. Nevoile lor educationale speciale sunt recunoscute in Romania prin lege (Legea 17/2007) insa aceasta lege nu se aplica.
  Grupul lor este considerat vulnerabil, avand nevoie de o atentie deosebita. Nesprijiniti, ei devin incomozi, neglijati si neintelesi de profesori, familie si de mediul social. An de an, peste 97% dintre acesti tineri se rateaza la varsta adulta din punct de vedere social neperformand la nivelul promis de IQ-ul lor conform cercetarilor internationale, ajungand la abandon scolar, ratare sociala, anxietate, depresie, alienare, tentative de suicid sau fapte antisociale.
• Sa intelegi ca de acum incolo, nevoia reala a copilului tau este de relatii stabile, predictibile, care sa-i dezvolte capacitatea de a recunoaste emotii, abilitatea de a isi construi increderea in sine si flexibilitatea in a invata sa nu se lase coplesit de intensitatea acestor emotii sau de consecintele acestora. Nerecunoasteaea lor ii pot genera haosul emotional si rigiditatea mentala. In timp, pot aparea conflicte interioare intense care nu pot fi negociate si rezolvate rapid.
• Sa vii alaturi de copilul tau in acest fenomen de auto-cunoastere si sa incepi sa pricepi ca ai nevoie sa participi la propria ta dezvoltare personala, altfel copilul tau nu va avea disponibil cel mai mare sprijin: pe tine.
• Sa iti dai seama ca in ecuatia: scoala-parinte-copil, tu ai nevoie sa mergi la scoala ta de dezvoltare, copilul la scoala lui, si ambii sa va intalniti in zona de mijloc, a relatiei voastre, unde puteti sa aduceti ce ati invatat.
• Sa realizezi ca acest copil este pe picioarele lui si sa-l tratezi de la egal la egal, sa faci o schimbare in mintea ta si sa il vezi ca pe un adult in miniatura. Sa-i dai timp sa realizeze cine este aratandu-i cine este, sa creada in judecata lui, sa il privesti pentru experientele lui nu pentru proiectia ta in copilul tau (adica sa te vezi pe tine cum erai tu cand erai ca el). Cand faci asta, tu nu-ti privesti copilul pentru cine este el. Ci te privesti pe tine si copilul simte. Copilul tau are nevoie sa traiasca propriile lui experiente de viata si, cand este cu tine, sa aiba un parinte care il priveste pentru cine este el, nu proiectia ta asupra lui.
• Sa apelezi la consiliere parentala responsabil si s-o faci asiduu. Sa apelezi la consiliere vocationala incepand cu varsta de 9-10 ani. Presiunea pe care o resimti adeseori ca parinte nu vine din imposibilitatea de a sti ceva anume, ci din a fi. Copiii au nevoie de parintii care sa fie alaturi de ei inteligenti emotional, parinti capabili sa aiba relatii sociale bogate si sanatoase, de la care copilul sa preia un model social performant.
• Sa apelezi la consiliere vocationala incepand cu o varsta de 9-10 ani. In alte state ale lumii copiii stiu de pe la 9-10 ani sa faca alegeri curriculare si deja se orienteaza cu ce vor sa faca in viata pentru ca sunt permanent reflectati de adulti in mod respnsabil legat de abilitatile si capacitatile lor. De la o varsta frageda, de la o varsta foarte mica, adultii asta urmaresc: sa le faciliteze copiilor cunoasterea de sine! In Romania aceast lucru lipseste aproape cu desavarsire. Copilul la 9-10 ani abia reuseste sa se simta bine in pielea lui, habar n-are ce puncte tari sau slabe are, abia daca isi face loc in lumea adultilor si abia daca se vede ca o persoana distincta de parintii lui, cognitiv – prin ce gandeste, emotional –prin ce simte, si social – prin relatiile lui sociale, nu relatiile parintilor lui.
• Sa iti dai seama ca educatia diferentiata nu este doar o sintagma. Ca presupune modificari in intregul ansamblu al felului cum copilul invata plecand de la cum sunt gandite procesele, produsele, la curricula, si mediul de invatare, pana la toti cei care interactioneaza cu copilul supradotat. Si aceste modificari sunt necesare sa fie facute responsabil, nu superficial. Educatia diferentiata NU este pregatire pentru olimpiada. Este o preconceptie gresita referitoare la nevoile copilului supradotat, si falsificata de un sistem educational formal care isi aroga meritele cognitive uriase ale acestor copii, nu si posibila lor ratare sociala de mai tarziu, rezultata din aceasta dezvoltare dezechilibrata, a cognitivului in dauna emotionalului si socialului. Copilul are nevoie sa dea sens, impreuna cu alti colegi, unei provocari, intr-un mediu unde se simte sigur, si tot acolo sa rezvolve conflicte, sa cunoasca stari si emotii care apar simultan cu procesele lui cognitve. Abia atunci putem vorbi de provocari integrate emotional la nivelul lui ridicat de cognitie.
• Sa iti actualizezi asteptarile fata de educatie. Sa realizezi ca umanitatea a evoluat prin niste activitati specifice: stramosii nostri apreciau dansul, muzica, desenul, povestirea (storytelling-ul, pe limba englezilor), si ca acestea au facut creierul sa isi dezvolte uluitoarele capacitati cognitive actuale ale „neocortex”-ului (creierul nostru nou si, totodata, cel mai fragil, ultimul care ajunge la maturitate intr-o viata de om si primul afectat de imbatranire). Cercetatori de la Harvard, precum Adele Diamond spun negru pe alb ca acestea sunt caile prin care putem asigura functiile superioare ale creierului: investind timp in aceleasi activitati prin care creierul nostru a evoluat de la un creier primitiv, la un creier care asigura activitati executive cognitive de mare amploare (memorie, capacitate de focus, flexibilitate cognitiva, viteza de procesare, intelegere verbala si a simbolurilor, creativitate, planificare si rezolvare de probleme, etc).
• Sa intelegi ca invatarea prin joc este sansa integrarii tuturor functiilor cognitive, emotionale si sociale, conform cu ultimele rezultate in domeniul neurostiintei pentru un creier integrat.
• Copiii au nevoie sa fie lasati sa-si exprime iubirea lor fata de parinti, si ei inteleg sa-si exprime aceasta iubire fiind furiosi, tristi, suparati, ingrijorati, fiindu-le sete, foame, sau avand nevoi fiziologice, deci fiind vulnerabili. Acest mod de a se aduce pe sine in relatie, asa vulnerabili, inseamna pentru ei ca isi pot exprima iubirea fata de tine. Acest „vreau sa ma vezi asa cum sunt”, si „sa ma accepti” inseamna pentru ei ca pot sa-si arate iubirea pentru tine, parintele lui. Ei asa isi construiesc relatia cu voi, parintii. Ei primesc, si voi dati – atentie, grija, acceptare, continere. Aceasta vulnerabilitate, inseamna pentru ei, iubire. Si inseamna sa poti sa le primesti iubirea, primindu-le emotiile. Inseamna sa te intelegi pe tine ca parinte, cu acele emotii care iti vin in timp real, si fiind acolo langa el, sa-l vezi, sa-l simti, si sa il insotesti. Aceasta inseamna ca tu sa te cunosti pe tine in acele emotii si sa te accepti pe tine mai intai. Altfel, copiii vor lupta sa ii invete pe parinti, sa-i accepte ei pe parinti, sa aiba ei grija de emotiile parintilor lor imaturi emotional, si vor deveni care-takers, vor prelua rolul adultului. Aceasta are efecte dezastruoase asupra capacitatii lor de mai tarziu de a fi adulti si de a avea relatii sanatoase si functionale cu cei din jur.
• In concluzie, Scoala Parintilor de copii supradotati te asteapta in programul Academic anual sa afli desre „Neuronul curios”, sa inveti despre neurostiinta, sa iti sufleci manecile si sa treci la munca de dezvoltare de sine. Daca esti un ucenic serios vei putea chiar sa-ti inveti tu copilul ce inseamna creierul lui, sa ii oglindesti emotiile si mai ales, sa te accepti pe tine, asa cum esti, sa-ti oferi si tie iubire, pentru ca esti parintele lui, si pe tine te-a ales sa-i fii parinte, deci ai tot potentialul sa il ajuti, si sa-i fii alaturi. La bine, si la greu.