Review Filmul „Gifted”. De ce ti-l recomandam?
Follow si Like:
RSS
Follow by Email
Twitter
Visit Us
Ti-l recomandam.

Iata de ce – si cu bune si cu mai putin bune.

Filmul face un serviciu notiunii de supradotare. Este intens, si te tine prins pentru ca avem un film cu multa autenticitate.
Gasim multe din caracteristicile unui copil supradotat  excelent intruchipate de micuta Mary. Este de o cadoare extraordinara, in acelasi timp cu o minte taioasa, clara si logica la o varsta foarte mica. Este justitiara, are un umor matur si pur si simplu nu poti decat sa o indragesti pentru ca este un companion extraordinar, atentie, mai ales pentru adulti.

Despre copii, nu putem afla ca ar avea prieteni si nici ca i-ar putea avea, pentru ca felul cum vede ea lumea este mult peste nivelul copiilor de varsta ei. Ea are un unchi care tine enorm la ea si vrea sa o vada „un om normal”.
Este de retinut fraza pe care o spune unchiul ei Frank (Chris Evans) catre directoarea scolii (care nu face fata nevoilor uluitoare ale fetitei) si care ii propune inscrierea intr-o scoala privata specializata pentru gifted: „Faceti ceva sa o reduceti la o fiinta umana decenta.”

Mary arata ca un copil care lupta pentru ideile ei care sunt bineinteles, foarte clare. Mary loveste cu pumnul daca e nevoie in nasul unui copil, pentru a-si face punctul de vedere inteles si de neuitat. Acest tip de justitiaritate sigur ca este o problema pe care o au multi copii gifted cand isi dau frau liber cu totul sentimentelor pe care le cred indreptatite.
Se spune ca pentru a creste un copil ai nevoie de un sat intreg care sa stie, in plus, ca ai un copil supradotat. La cat este de dezvoltata Mary, ai zice ca satul ei intreg este unchiul sau. Este greu de crezut, insa nu imposibil, ca relatia ei cu doua personaje din viata, proprietara casei unde ea locuieste si unchiul sau, sa ii formeze intregul univers relational, sigur si stabil, dupa moartea mamei sale prin sinucidere.
Am vrea sa credem ca se simte bine in pielea ei. Ea are trairile unui copil care nu-si cunoaste mama, vrea sa fie tratata la egalitate cu cei mari, desi acest lucru este imposibil, pentru ca e doar un copil.
Ce e important de inteles este ca Mary isi pune intrebarile mari ale vietii si mortii, si ca aceste lucruri, da, sunt extrem de bine atinse in film si sunt tipice copiilor supradotati; iar unchiul ei este alaturi de ea in aceasta cautare.
Noroc ca unchiul ei este un fost asistent unversitar in filozofie!

Filmul are un realism aparte

Este practic imposibil sa nu iti regasesti copilul in cateva dintre trairile lui Mary, daca ai un copil supradotat. Intensitatea emotionala, sindromul impostorului, trairile complexe, lupta pentru identitate, homeschooling-ul, diferentierea in educatie, problema relatiilor de prietenie, incapatanarea sau vointa extrem de puternica, problemele de existentialism, pasionabilitatea lor extrema pentru subiecte care le pot absorbi intreaga lor energie vitala, dorinta de echitate, dezvoltarea asincrona si maturitatea fortata la copil de adulti pentru  un copil care nu are inca echipajul emotional complet dezvoltat si nu intelege marele tablou de viata al adultilor sau ratiunile lor cat si distorsiunile lor de viata, importanta timpului petrecut impreuna in natura, si prin joaca, importanta cuvantului „a apartine de un grup” si a fi impreuna cu altii ca tine; cat si empatia si extraordinara autenticitate de care da dovada unchiul ei, atat de inteligent emotional incat sa o sustina neconditionat in cele mai puternice trairi de suparare, disperare si dezamagire ale fetitei – toate le regasim in film.

Frank este un om care se simte impovarat de moartea surorii lui, si desi vrea sa-si traiasca propria viata, are niste capacitati ulitoare de a relationa cu Mary, un copil gifted, de a ii fi alaturi, de a ii fi mentor, prieten, sfatuitor, si ruda; pe scurt este un personaj bine construit dramatic si de la care avem de invatat in relatia cu un copil. Frank chiar poate duce aceasta relatie, oricat de grea este ea; este prezent, autentic, si conectat la adevarul relatiei, asa cum e ea, cu bune, cu rele. Isi cunoaste limitele, le exprima, e frank (joc de cuvinte), si nu ezita sa isi traiasca propria durere si sa fie vulnerabil.

Ce este remarcabil

Faptul ca invatatoarea o remarca din start, o descopera si tot ea o sustine. Mary
are suportul invatatoarei! Empatia cu care se apropie ea de copil si ii ofera stimulii de educatie diferentiata de care are nevoie o transforma intr-un personaj important in viata fetitei; realitatea scolii, maturitatea cu care privesc lucurile atat invatatarea cat si directoarea scolii, depaseste cu mult o realitate americana cu privire la sprijinul oferit copiilor supradotati.
Pur si simplu, este un pic mai mult noroc decat de obicei, insa totusi, e un film de Holywood.
In al doilea rand, felul cum un copil supradotat este vazut ca un „obiect” al dorintelor adultilor l-am mai vazut si in filmul Vitus, unde personajul principal, Vitus (Teo Gheorghiu) este impins de parinti sa faca pian si sa ajunga un pianist de exceptie, cand el
isi doreste cu totul altceva pentru viata lui.

Ce nu este real?

In primul rand, un copil ca Mary, cu abilitatile ei, nu este doar gifted, este un copil minune; „prodigy” ar fi trebuit sa fie numele filmului. In acest sens, filmul face un deserviciu denumirii de gifted, pentru ca a fi gifted nu neaparat poti sa faci calcule avansate matematice la varsta de 7 ani sau mai tarziu; aceasta e o abilitate extrem de rara in intreaga comunitate gifted, de indiferent de unde din lume. De aceea avem parinti cu distorsiunea ca „al meu nu e gifted, e doar destept” pentru ca parintele intelege din aceste filme ca a fi gifted inseamna 1 sa fii geniu la matematica 2. sa fii extrem de vizibil inzestrat intr-o directie, ceea ce evident, este o mare distorsiune. Un copil cu IQ peste medie nu este nici neaprat bun la mate, nici nu exceleaza intr-un domeniu, insa are toata problematica supradotarii si are nevoie de parinti responsabili care sa recunoasca si sa internalizeze aceste nevoi speciale asociate cu supradotarea care sunt foarte departe de norma!

Ce ne-am fi dorit mai mult?

As fi dorit sa se discute matur si mult mai mult despre supradotare, despre asumarea supradotarii de cei din jur cu o abordare ancorata intr-o opinie profesionala, despre ce facem cu supradotatii (ii pastram pentru a scoate bule in matematica si a le face tablouri / statui dupa ce mor?) si pana la urma, eu tot ma asteptam la o discutie sincera despre supradotare.
La ce iti foloseste sa fii supradotat, daca nu simti ca iti traiesti propria viata, ci pe a pasiunii tale, sau pe cea impusa de altii ca fiind pasiunea ta?
A fi supradotat te scoate adeseori din randul oamenilor, si te arunca intr-o valtoare, de unde rareori mai stii sa iesi.

Pasiunile devin dependente, dependentele iti dau trairi puternice, cu eliberarea unor neurotransmitatori cu putere de drog in creier, urmate de depresii puternice (lipsa dopaminei); in cele din urma poti ajunge la adictii si chiar boli psihice/mintale foarte grave.

Cand Mary asista la anuntarea venirii pe lume a 2-3 copii, si observa emotii autentice,
vii ale bucuriei aducerii pe lume a unei noi vieti, atunci face contact cu esenta vietii, cu viata, asa cum e ea: simpla, directa, convingatoare, lipsita de masti. Mary are nevoie sa vada ca si ea este dorita, ca si ea a fost asteptata la venirea ei pe lume, cu iubire, cu pasiune, cu bucurie de familia ei, si ca APARTINE.

Are nevoie de sentimente asumate si traite corect – ea insasi este norocoasa sa fie adusa in sala de asteptare la nasteri, de Frank.

Copiii gifted au nevoie de emotii si trairi autentice din partea adultilor.
Fara masti, se poate?

Per total fimul este presarat de conversatii exprimate autentic, pline de savoare,
de traire intensa.
Veti intalni momente emotionante; asadar va recomandam sa vedeti filmul.