Follow si Like:
RSS
Follow by Email
Twitter
Visit Us

 MONICA GHEORGHIU 2015Interviu cu Monica Gheorghiu, Presedinte Asociatia Centrul Gifted Education

„Cine sunt copiii gifted?”

Interviu realizat de Cristina Balan

Tot ceea ce este în jurul meu, mă reflectă pe mine. N-am cum să semăn ceea ce nu sunt!

Când ne dăm seama că avem un copil supradotat?

Încă de la naştere. Sunt copii care comunică cu mama lor încă din burtică, sunt copii care, din primele luni pot să-şi ţină privirea fixată, au o energie foarte mare, nu dorm foarte mult, au capacitatea de a merge mai repede în picioare, au o memorie extraordinară şi simt altfel lumea.

Un copil precoce, aşa cum îl numim noi!

Da, exact. Un copil precoce.

Cum îi poate descoperi un părinte abilităţile copilului?

În primul rând, părintele să-i dea voie copilului să-şi descopere abilităţile. Apoi, să facă lucruri împreună şi în timp ce lucrează împreună, să-l urmarească. Pot picta împreună, de exemplu. Nu toţi părinţii ştiu să picteze, dar îi pot oferi libertatea să experimenteze şi să observe dacă are interes într-un anumit domeniu.

Şi în bucătărie poţi experimenta?

Da, şi in bucătărie! Lasă copilul să experimenteze! Am citit despre un copil briliant cu un IQ de 180, Jacob Barnett este este numele lui, care, atunci când era mic, arunca borcanele cu condimente pe jos, prin bucătărie, să vadă cum se lovesc, cum se sparg şi cum se împrăştie conţinutul. El studia atunci aspecte ale fizicii care se învaţă mult mai târziu. Ulterior a facut conexiuni, dar întâi s-a folosit de experienţa practică. A facut conexiunile dacă a avut acest bagaj de experienţe.

Eu, de exemplu, copil fiind, am umblat la aparatura tatălui meu, am stricat un casetofon, un magnetofon, am umblat la casete audio, mi-am băgat degetele peste tot, am scos şuruburi, le-am pus la loc dacă am putut. Însă ce-am învaţat din asta? Am stricat foarte mult, dar astfel am descoperit lucruri noi. Si acum manuiesc usor aparaturi, inteleg lucruri tehnice care altfel ar fi fost greu de inteles- oricum. La scoala nu s-a pus deloc accent pe partea practica. Acasa insa am avut indrazneala sa-mi conduc experientele incat sa capat detasarea si usurinta in ce priveste manuirea aparaturii tehnice.

Ce-ar spune un părinte despre aceste experimente ale copilului în bucătărie? Nu-i pe placul parinţilor, în general!

Sigur, nu le-ar plăcea asta, însă, copilul are nevoie de o zonă pentru experiment. Are nevoie să-i vadă şi pe alţii făcând lucruri, să înveţe să le folosească şi să le pună la loc. Are nevoie să aibă lumea lui de experimentare!

Copilul are nevoie de foarte multe lucruri. Aşa cum sunt inteligenţele multiple, de multe tipuri şi încă nu s-a terminat cu descoperirea lor! Domnul Colceag oferă drept exemplu un maestru lingurar. Întreabă un maestru lingurar de unde ştie el compoziţia în procente sau cât material s-a folosit pentru realizarea unei linguri? De unde ştie el aceste lucruri? Ce fel de inteligenţă are? Inteligenţa materiei? Nu este printre cele 8 inteligenţe ale lui Garner. Este inteligenţa naturii? Inteligenţa de a înţelege materia, o inteligenţă care depăşeşte acum graniţele noastre. Noi nu o folosim în mod curent.

Cum inteligenţa este de multe tipuri, la fel şi copilul are nevoie de mai multe tipuri de experienţă. Părintele are nevoie să fie încurajat să-i ofere experimentarea ca mod de învăţare.

Când începem educaţia copilului? Sunt părinţi care cred că educaţia se aplică de la o anumită vârstă, când copilul înţelege.

Înainte de conceptie, cum spunea Maria Monetessori. Copilul este ca o sămânţă, o idee lansată în Univers. Înainte de a avea forma fizică el este un concept şi dacă acel concept nu are forţă, la fel şi copilul se va naşte fără forţă.

Cum dai forţă acestui concept?

Să te gândeşti la el, să-l vizualizezi, să-l vizitezi în imaginarul tău, să-ţi doreşti să-i adaugi calităţi spirituale, fiindcă, la nivel de concept, este o fiinţă care se va naşte şi va deveni astfel un copil sănătos.

Toată relaţia cu copilul imaginar are nevoie să fie ca o construcţie vie. O creezi pentru că totul este mai întâi o idee. Aivanhov vorbeşte despre asta.

Maria Montessori, un mare pedagog al secolului trecut, vorbeşte foarte clar despre aceste lucruri. Ar trebui să ne pastram timp, să ne gândim mai mult, la nivel ideal, despre cum vrem să fie acest copil înainte de a-l concepe.

Educaţia părinţilor este necesar să înceapă înainte de naştere. Ei au nevoie să înveţe.

Un mare pedagog dadea un exemplu: dacă te-ai duce într-o sală de operaţie şi chirurgul ar spune: A, nu vă faceţi griji! N-am făcut multe operaţii de genul ăsta, dar nu vă faceţi griji. O să fie bine!

Ţi-ai mai lăsă copilul acolo? Ai avea curajul să-ţi laşi copilul la un chirurg care taie?

Nu.

Atunci, cum ai putea să extrapolezi asta? Doi părinţi vor naşte un copil despre care nu ştiu nimic, dar vor să spună că au facut un lucru perfect, ideal.

Sunt părinţi care văd copiii ca pe o mare realizare a vieţii, un fruct al iubirii, un liant al familiei, o completare sau o nevoie.

Există discuţii între generaţii. Încă de pe vremea părinţilor noştrii existau cărti despre cum să-ti creşti copilul, dar ei nu le-au deschis. Realitatea este că părinţii ne-au crescut după cum au văzut în familiile lor. Modelul s-a perpetuat, dar cu un grad mai mare de conştienţă. De la o generaţie la alta sunt tot mai doritori să le ofere copiilor mai mult. Însă nu este de ajuns dacă nu deschizi cărţile şi nu afli modalităţile, strategiile, noutăţile si, cel mai important, nevoile copiilor! S-ar putea ca modelul preluat de la părinţi să fie greşit şi dacă nu ieşi din paradigmă, nu vezi ce a fost greşit. Dacă nici nu presupui că ar fi fost ceva gresit!

Exemplul pedepsei. Primul lucru pe care-l fac părinţii care au fost pedepsiţi este să urmeze, la rândul lor, exemplul pedepsei. Părintele aplică pedepsele fiindcă este posibil ca el să nu vrea să-şi dea seama că a suferit şi işi acoperă astfel propria suferinţă. Unii spun: “A facut bine mama că m-a pedepsit, de aceea şi eu il voi pedepsi pe fiul meu pentru că uite, la mine a avut efect!” Defapt işi acoperă o rană profundă şi prin asta exprimă o nevoie: “Aş fi vrut ca mama să fie blândă cu mine, aş fi învăţat mai bine, mai sănătos şi asta aş fi vrut să le ofer şi eu copiilor mei!”.

Un părinte tradiţional ar spune că toata munca ta la Centrul Gifted Education, cursurile, training-urile, bucuria şi iubirea dăruite de tine si întreaga echipa sunt lucruri extraordinare, dar cum sunt primite în cultura şi societatea românească?

Facem parte dintr-o noua paradigmă care se naste la nivelul întregii planete unde se aplică sistemul tradiţional, de nivel industrial. Învăţământul a apărut ca o nevoie în urma evoluţiei la nivel industrial pentru pregătirea unei noi forţe de muncă. Atunci, sistemul a luat copiii şi i-a împărţit automat pe categorii de vârstă, în clase, pentru a învăţa mecanic. Au creat un sistem mecaniscist şi nicidecum unul bazat pe gândire critica şi globală în care să te intrebi: de ce învăţ asta? Mai este utila informaţia asta? Poate nu mai este buna acum şi vreau să invat altceva!

Din acest motiv învăţământul la nivel global are nevoie de o revoluţie în gândire. Să ieşim din paradigma veche! Să ne întrebăm: Când a aparut învăţământul şi de ce arată aşa? Dar poate arăta şi altfel? Oare cum? Ce-ar putea fi făcut pentru a îndeplini nevoile reale ale copilului şi nu ce credem noi că am învaţat de la părinţii nostri, în sistemul pe care l-am văzut până acum?

Cine are curajul să meargă atât de departe?

Suntem mulţi.

Pentru că tu vii cu o idee revoluţionară, dar pentru a putea demonstra eficacitatea ei ai nevoie de mulţi ani de experimentare.

Uită-te în domeniul mediciei şi în domeniul educaţiei!

Până acum am stat într-o camera cu mese pătrate, scaune, tablouri, perdele albastre la fereastră etc. Ne-am obişnuit cu această cameră, dar este posibil să mai fie o cameră, altfel poziţionată, unde intră lumina printr-un tunel, de jos, ferestrele se află în podea… Este posibil ca tot ceea ce ştiam noi despre această cameră să fie diferit. Să ieşim din paradigmă! Oamenii n-au pus niciodată la îndoială ca, ceea ce am învăţat despre camera asta, poate fi şi altfel. Asta este ideea!

Într-un final, s-a întâmplat! A venit Gardner cu studiul inteligenţelor multiple, au venit şi alţii care spun că există neuroni în oglidă şi tot ce facem rămâne stocat la nivel celular şi se reproduce, de-aici şi sfatul lor de a nu ne lăsa copiii la jocuri video. Există o mulţime de cercetări care ne arată că tot ce experiementează copilul este o învăţare, la nivel global.

În primii ani de viaţă, copilul absoarbe informaţia ca un burete. A venit şi Bruce Lipton care vorbeşte despre epigenetică, despre absorbţia informaţiei încă din burta mamei, de aceea se poate face şi hipnoza regresivă şi multe alte lucruri care dovedesc că totul este inteligenţă. Totul este inteligenţă, totul are memorie! Atunci? Educatia este orice! Şi ce facem noi aici, acum, prin acest interviu, este tot educaţie!

Există o viziune informaţională care ne arată că avem nevoie să ne schimbăm modul de gândire.

De unde crezi că trebuie să începem?

De la noi inşine, nu din altă parte! Astăzi, de exemplu, în relaţia cu copiii, m-am mâniat. Eu invăţ lucurile astea despre mine. Nu-i nevoie să vină Ghandi la mine să-mi spună că n-am voie să mă pierd cu firea, este necesar să mă observ, să mă analizez şi să-mi spun: “Bun! Înseamnă că mi-am pus un obiectiv astăzi cu copiii, deci am aşteptări! Hm! N-am voie să am aşteptări faţă de un copil! Aha! Este necesar să-i dau libertate să fie el, deasemenea, şi mie am nevoie să-mi dau libertate să greşesc, să fiu relaxată, să râd când greşesc.

Deci, noi calităţi! O cu totul altă abordare! Abordarea de până acum a fost mecanicistă. Schimbându-ne pe noi, ne dăm seama de faptul că ei ne reflectă pe noi inşine. Dacă noi vom reuşi să ajungem la un nivel de inţelegere şi conştientizare, ei ne vor reflecta aceste lucruri!

 

Inţeleg că este foarte important să începem cu educaţia părinţilor şi a viitorilor părinţi!

Da! Noi suntem acum cei care le putem oferi copiilor un model! Totul se face prin modelare. Ei ne copiază orice gest, absolut totul, inclusiv ticurile. Eu mă observ pe mine în relaţia cu tata. De ce-mi plac cărţile? De ce mă comport aşa cu cărţile? Când şi unde am învăţat asta?

Totul este înmagazinat în noi, undeva. Când devenim conştienţi, se întâmplă totul. Este nevoie să conştientizăm!

Ce înseamnă să conştientizezi?

Să te opreşti şi să realizezi ce se întâmplă în jurul tău, să-ţi dai timp să confirmi că s-a petrecut ceva, tu ţie! Conştientizarea nu se petrecere mecanic, cineva vine şi-ţi spune: “hai, conştientizează!”. Este un process întreg personal.

Practic, tu ne sfătuieşti să ne schimbăm viaţa şi perspectiva, să vedem copilul şi altfel.

Da.

De multe ori, părinţii işi văd copiii ca pe o obligaţie, o responsabilitate, iar cea mai mare bătaie de cap o reprezintă asigurarea unui confort de natură materială.

Da! Ei, uite, eu nu sunt de acord cu treaba asta! Eu am această lecţie a vieţii în relaţia cu copiii. Pentru mine este necesar să alchimizez tot ce-am învăţat vreodată, de la parinti şi bunici şi să formez o paradigmă nouă. Se spune că este uşor să controlezi viaţa unui copil, dar în acelaşi timp i-o poţi distruge. La fel şi pe a ta!

Poate fi atât de simplu?

Este mai simplu să-l laşi pe copil să-şi ia singur lecţiile. Ce ai de facut? Să fii model pentru copilul tău! El nu va merge din lac în puţ, cum se spune, fiindcă va învăţa din conştientizarea valorii lui.

Pentru că primul lucru pe care este nevoie să îl facă oamenii pe pământ este să se valorifice, să creadă în ei. Au capacitatea să judece, să vadă, să gândească, să trăiască. Eu cu corpul meu sunt capabil să creez orice!

Dacă ţi se spune, încă de la naştere: “eu cred în tine, ai capacitate şi ştiu că poţi”, vei creşte frumos. Dacă ţi se spune: “eşti mic, eşti prost, nu ştii nimic, fă cum iţi spun eu”, il modelezi şi ajunge să-şi spună singur “sunt prost, sunt incapabil să gândesc, nu ştiu să mă îmbrac, nu ştiu să mănânc, nu ştiu să-mi aleg hainele, nu ştiu dacă este frig, cald… eu am nevoie să-mi spună cineva ce să fac!”.

Este necesar să ai încredere în copilul tau!

O mămică ne-a povestit că şi-a lăsat fiul să meargă la şcoală în tenişi, deşi afară era frig. Copilul a răcit, a facut bronşita. A doua oară nu l-a mai lăsat, fiindcă îi era teamă că va răci din nou.

Dar au discutat oare despre asta? Au conştientizat fenomenul?

Copilul are creier şi gândeşte, realizează că nu-i face bine în teneşi. Cred că au petrecut puţin timp discutând despre asta, au trecut repede peste eveniment. Mama a luat-o ca pe tragedie şi a sărit să-l salveze, şi-a asumat o parte din vină, astfel copilul şi-a zis “ok, luaţi-mă, faceţi ce vreţi cu mine, pentru că voi stiţi mai bine, sunteti mari!”. Copilul n-a mai tras şi concluziile.

Lăsă-ţi copilul să judece singur! Învăţaţi-l să realizeze, să înteleaga ce s-a petrecut, fiindca nu este un zero! Este un creier cu miliarde de neuroni, capabili de conexiuni.

 

Dar nu toţi parinţii sunt pregătiţi să rezolve asemenea situaţii. Nu devenim astfel scalvii copiilor? Dacă luăm în calcul şi criticile celor din jur?

Si pentru asta ai nevoie de inteligenţă emoţională! Şi pentru asta este nevoie să-ţi dai seama că nu e necesar să-ţi pese despre ce spune şi gândeşte lumea.

Cum procedezi când vin prieteni la tine şi iţi critică poziţia şi metodele de educare aplicate copilului?

Care sunt prientenii care vin la tine şi te critică? Eu nu mai am prieteni de genul ăsta! Dacă am astfel de prieteni, le zic şi eu aşa: “cititi şi voi cât am citit eu, ascultaţi, vedeţi, conexiuni faceţi, discutăm după, dacă aveţi ceva de spus! Dar nu înainte! Nu ai informaţia şi vii să mă critici? Ok, înseamnă că mă critici dintr-o amintire. Cum iţi aminteşti tu că ar trebui să fie, dar n-ai dovezi, n-ai noutăţi!

Un extraordinar coach pe educatie, Dr. Wayne Dyer, spunea: “Repetă în faţa oglinzii: NU IMI PASĂ DE PAREREA TA!” Trebuie să crezi foarte tare în asta!

De multe ori mi s-a spus să ţin cont şi de părerea celor din jur când fac o alegere, mai ales dacă îmi sunt apropiaţi pentru că ei îmi vor binele! Mai mult, dacă sunt 3 persoane care îţi spun acelaşi lucru, însemnă că trebuie le dai crezare! Tu cum vezi asta?

Eu am avut mai mult de trei peroane care mi-au spus că proiectul Gifted Education nu poate fi realizat în societatea românească, printre care şi persoane foarte apropiate. M-a durut! Si mi-am spus: “sunt nebună, dar am dreptul să creez un mic univers, o lume a mea, o bijuterie, un desen, o creaţie, este treaba mea!”

Am jucat dublu, jobul la Oracle plus partea mea aici, la centru. Crede-mă, am avut parte de opoziţie! Când mi-am dat seama că nu pot face două lucruri o dată, să mă culc la două dimineaţa făcând noaptea proiectul la care visez şi ziua jobul la care trebuie să mor, facând o munca în care nu credeam şi în care nu vedeam niciun viitor, am ales proiectul de suflet.

Am trecut prin asta! Acum am ajuns la concluzia că părerea celorlalţi este nulă!

Ai ajuns la un alt nivel. Ai încredere în tine şi nu mai trebuie să te scuzi şi să te justifici.

Da. Pentru că ei nu au curajul să-şi asume propria viaţă, dar vin şi imi dau mie sfaturi? Să-mi arate ei că sunt fericiţi şi se trezesc cu zâmbetul pe buze, apoi o să accept sfaturile lor!

Primeşti sfaturi de la oameni fericiţi?

Da, am echipa de aici, pe Ramona, oameni cu care mă consult şi care sunt la alt nivel de experimentare.

Nu iei cu tine nimic, nimic! Niciun fir de pai. Asta înseamnă să ne raportăm la realitatea asta nouă. Domnul Colceag ne spunea că atunci când vrei să afli ce este viaţa cu adevărat, plimbă-te prin cimitir! Atunci îţi dai seama că nu ai altceva de făcut decât să te bucuri de ceea ce eşti, să te cunoşti mai bine. Cu ce rămâi din tot ce este viaţa?

 

Să revenim la copii. Cu ce pleacă un copil de la Centrul Gifted Education?

Cu conştiinţă de sine, capacitatea de acceptare de sine şi obiectivul cel mai important, autonomia în învăţare. Eu cred în ei că pot învăţa singuri şi le spun asta!

 

Copiii rezonează cu ideile tale? Vezi transformări?

Da. Simt şi văd modificări foarte mari. Copiii conştientizează că au altă capacitate de a vedea viaţa.

 

Dar despre părinţii copiilor gifted ce poţi spune?

Părinţii, în majoritatea lor, au o reţinere mai mare să facă schimbări în comportament. Ţine de capacitatea fiecăruia.

De ce sunt reţinuţi? Le este teamă de aceste schimbări?

Da.

Se tem de faptul că nu şi-ar mai înţelege copilul la un moment dat sau se simt depasiţi de aceştia?

Sunt parinţi în proiect care se simt oricum depăşiţi de copiii lor la nivel de energie, de activitate neuronală, şi la nivel de curiozitate.

Şi ce pot face într-o asemenea situaţie?

Păi, ce poţi face? Te uiţi! Te uiţi ca la un Ferrari care merge repede şi tu esti cu un Volkswagen. Poţi să faci ceva lui Ferarri să meargă mai încet? Poti face ceva ca ei să gândească mai încet şi mai puţin? Nu poţi opri lucrurile acestea. Sunt naturale, firesti!

Dar ce mai poţi face este să foloseşti această energie extraordinară şi să o pui pe o direcţie potrivită pentru viteza lui. Copilul gifted are mare nevoie de o direcţie!

Sunt două aspecte fundamentale ale copilului gifted. Prima: sunt defazaţi la nivel intelectual şi emoţional. Au o foarte mare diferenţă în capacitatea intelectuală versus capacitatea emoţională. Se numeşte asincronie în dezvoltare. Sunt foarte dotaţi la nivel intelectual, însă la nivel emoţional şi biologic, nu fac fata!

Un exemplu îl oferea domnul Colceag referindu-se la copiii excepţionali la matematică care, in timpul concursurilor, nu au control emoţional şi se blochează.

Al doilea lucru: copiii nu ştiu să-şi gestioneze forţa de învăţare. Practic, nu au metode de învăţare şi nu ştiu să gândească. Au informaţii cu care nu ştiu ce să facă.

Dacă te uiţi la un bolid Ferrari care demarează în viteză, cu toate că îl aplaudăm în primele 5 secunde, există şanse ca în cea de-a 6-a secundă să fie într-un zid.

Aceşti copii au o viteză foarte mare. Au capacitatea să înţeleagă şi să manevreze orice aparat, dar la ce le foloseşte? Dacă nu văd global, dacă nu gândesc critic, dacă nu fac conexiuni? Băgăm viteza mare, şi ce?

Care sunt atuurile copiilor din generaţia de astăzi?

Este o generaţie care are acces uşor la învăţare. Poate învăţa în faţa calculatorului dacă ştie să folosească informaţia. Este generaţia care învaţă vizual, spre deosebire de generaţia noastră care a învăţat auditiv, cu creionul în mână.

Trăim în era în care informaţia este disponibilă uşor, la îndemână, pretutindeni. Nu avem disponibilă gândirea care să utilizeze informaţia, care dă valoare. Viaţa înseamnă să conştientizezi că este viaţă!

Generaţia asta are potenţialul de a vedea global. Acum, poţi intra pe internet, dacă stii unde să cauţi, să vezi ultima descoperire, ultima invenţie, ultimul model de telefon, un eveniment în direct, în celălalt capăt al lumii.

Cum sunt părinţii generaţiei de copii de astăzi?

 

Eu cred că părinţii de astăzi sunt blocaţi. Nu fac faţă din punctul de vedere al energiei. Ca să faci faţă unui sistem în viteză, este nevoie să ai o paradigmă nouă! E nevoie să ai o stare de pace interioară pentru a vedea o nouă perspectivă. Când construieşti cu pace în suflet, viteza nu mai are valoare.

Copiii sunt rapizi în gândire, dar au nevoie să-şi dezvolte abilităţile.

Ce crezi că s-a păstrat din generaţiile trecute în relaţiile părinte-copil?

Nu ştiu, însă pot vorbi despre mine. La mine în familie s-a discutat tot timpul de la egal la egal. Am fost consultată mereu. Conteaza foarte mult să te simţi implicat, important şi încrezător.

Care sunt dilemele părinţilor cu care ai intrat în contact?

Realitatea este că exista o presiune foarte mare. Se intreabă fiecare ce să facă mai întâi în viaţa lor? Să petreacă timpul cu copilul, să facă piaţa, să facă curat, să iasă în oras? La ce să ofere valoare mai întâi, fiindcă toţi spun că toate sunt de valoare! Timpul petrecut acasă este de valoare, familia este de valoare, mâncarea este de valoare, timpul tău este de valoare. Dacă vorbesc despre mine, şi eu am aceeaşi dilemă. Ce să fac mai întâi? Ce-i mai valoros? Ne întoarcem la pacea interioară.

Tot ceea ce este în afara mea, mă reflectă pe mine. Dacă eu lucrez la interiorul meu şi hrănesc pacea, voi avea pace şi în exterior. Cred că dacă esti fericit, atragi fericire.

 

Care este imaginea cuplului în viziunea ta? Cum trebuie să arate cuplul lângă care creşte un copil?

Oamenii, când se hotarasc să aibă o viaţă împreună, este necesar să se gândească de ce fac acel pas. Nu e nevoie să indeplinească o sarcină socială, ci să se susţină unul pe celălalt, să se dezvolte împreună, să pună în valoare lumina interioara. Ori, dacă acest lucru nu se întâmplă, cuplul are nevoie să se despartă. Aceste lucruri e nevoie sa fie cunoscute şi acceptate. Oamenii se unesc nu numai pentru perpetuarea speciei şi pentru a-şi asigura un cămin unde să-şi creasca copiii, ci şi pentru evoluţie spirituală, cunoaştere, apreciere şi valorizare.

Este foarte importantă cooperarea centrului cu părinţii. Ce le oferiţi parinţilor?

Este un aspect foarte important în acest proiect. Noi lucrăm aici ca o familie. Proiectul a fost conceput pe trei piloni: educaţia adulţilor (a parinţilor, a profesorilor), relaţia cu psihologul – parte importantă în proiect deoarece este esenţial să urmărim cum creştem emoţional şi punem accent pe intelect şi pe dezvoltarea emotionala si sociala. Punem accent şi pe armonizarea copilului, pe cele doua emisfere cerebrale şi abia apoi saltul cognitiv, consiliere psihologică şi lucrul cu copiii. Lucrăm pe toate planurile. Sunt foarte bine gândite. Dacă lucrăm doar cu copilul, nu este suficient. Dacă lucrăm doar cu adulţii, nu este suficient. Dacă lucrăm doar cu echipa, noi între noi, iar nu este suficient. Mergem pe toate direcţiile.

În relaţia cu părinţii, ideea este de a-i învăţa să folosească metodele noastre, de a le duce acasă şi de a le aplica în relaţia cu copilul. Altfel, se crează o prapastie şi copilul ar putea fi bulversat. Acasă i se spune ceva, la centru altceva, iar el, ce să mai creada?

Rolul nostru este să îi ajutăm pe parinţi să preia metode noi de gândire şi de acţiune. Sunt situaţii in care copiii inteleg, văd, deduc că părinţii nu simt la fel ca ei, insă, dacă îi văd preocupaţi şi implicaţi, relaţia se schimbă. Dacă părinţii nu fac nicio schimbare, copiii rămân debusolaţi.

Copilul are nevoie de continuitate. Lumea mea de acasă continua şi în lumea de la centru. Dacă acasă se schimba regulile, sunt mai dornici să-şi împărtăşească ideile, să se îmbrăţişeze, să-şi dezvolte inteligenţa emoţionala, să ia decizii împreună cu părinţii despre ce fac în week-end, să li se acorde timp pentru părerea personală, să râdă împreună, să facă o gluma etc. Aceste sunt lucruri care sunt vitale in dezvoltarea lor tocmai pentru că au această discrepanţă între intelect şi emoţional.

Nu există o reţetă generalizată pentru educaţia copilului. Fiecare copil este unic, drept urmare nu poate funcţiona o reţetă pentru toţi. Tu cum vezi asta?

Aşa este! În kitul pentru trainer scrie că, la cursuri, copiii nu vor auzi ce spun aceştia, ci vor simţi energia pe care o reprezintă. Dacă vii cu un haos în suflet, cu probleme nerezolvate si stres, copiii simt. Chiar dacă afişezi un zambet pe chip, copilul simte haosul interior, fie că vrei, fie că nu vrei. Energia nu poate fi cenzurată. Este simțirea noastră omenescă dincolo de gândire.

Acum, oamenii de ştiinţă vorbesc despre noua energie care se păstrează in the field -în câmp. Practic, tu când te întâlneşti cu mine ai acces la informaţiile mele doar pentru că te afli în apropierea mea şi le poţi accesa cu biocâmpul tău informaţional. Ai acces la arealul meu emoţional şi intelectual, poţi să inţelegi nişte lucruri mai bine, mai profund. Eu, stând langa domnul Colceag ani de zile, am avut declicuri de înţelegere şi, crede-mă, nu le-aş fi avut niciodată la şcoală sau singură, citind.

Poate fi înţeles ca o intuiţie acest contact cu câmpul bioinformaţional?

Nu, nu aş spune că este intuiţie. Am fost la un seminar al domnului Radu Budei, cel care a inventat aparatul de citire rapidă pentru care a luat medalia de argint la Salonul de Inventica de la Geneva şi medalia de aur la Salonul de Inventica din Iaşi. El i-a calculat biocampul informaţional al domnului Colceag versus biocampul nostru, al celor din sală. Câmpul nostru masurat, individual, necesita îndepărtarea la o distanţă de câţiva paşi faţă de aparat, iar când i-a măsurat câmpul domnului Colceag, acesta a trebuit să iasă realmente pe uşă afară din sală.

Poţi face paralele şi poţi testa aceste ipoteze deşi, eu cred că sunt ipoteze validate deja. Du-te şi stai lângă un om deosebit, preot sau călugăr, care se roaga mult, care mediteaza şi vezi cum te simţi. Sau du-te lângă un depresiv şi un negativist şi vezi cum gândeşti şi cum simţi.

Dacă stai langa un om cu mari calităţi, cumva îţi plantezi acele calităţi.

Asta s-ar traduce cu “esti ceea ce faci!” Din acest motiv, trebuie să ne alegem cu grijă oamenii pe langă care stăm.

Pai, da! Te reflectă! Este ca în biblie “semeni vant, culegi furtuna”! Și eşti ceea ce semeni. Tot ceea ce este în jurul meu, mă reflectă pe mine. N-am cum să semăn ceea ce nu sunt!

Este nevoie ca părinţii să conştientizeze, să conştientizeze şi să conştientizeze!

Pacea interioară este mai valoroasă decat orice! Când crezi asta, copilul de lângă tine va simţi şi se va hrăni. Copilul are nevoie de aer, apă, hrană şi …hrană emoţională. Dacă hrana emoţională oferită este viciată, celelalte sunt mai puţin valoroase.

Esenţial pentru copil este să-l observi, să-l remarci şi să-l lauzi! Laudă-i abilităţile într-un mod care să ţină de autenticitate.

Sunt părinţi care se feresc să-şi laude copiii crezând că lauda nu aduce nimic bun, ba din contră! Cum vezi asta?

Aici este nevoie de autenticitate! La o lecţie deschisă, la centru de exemplu, dacă un copil a făcut un lucru mai bine la o oră, dacă a facut progrese, dacă se remarcă o evoluţie, atunci ar fi bine să o afle chiar de la parintele lui şi asta se întamplă dacă parintele este cinstit în relaţia cu copilul lui.

Ar putea să-i spună: “dragule, nu ştiam că ai cunoştinţe despre atât de multe lucruri!” sau “ştii ceva? Până astăzi n-am ştiut să te laud. Acum am vazut ce poţi!” De ce să nu fi cinstit cu copilul tau? De ce să nu-l lauzi?

Ok! În căzul tau, ca părinte, simţi că este o prăpastie între cine erai tu înainte de ora deschisă şi cine eşti tu după ora deschisă. Nu ştii cum să împaci faptul că tu, până atunci, nu ai laudat copilul. În regulă! Recunoaşte asta în faţa lui!

Copilul are nevoie de un părinte care se autoreflectă, care conştientizează şi care este un model pentru el. Copilul va ţine minte transformarea ta. Poti să-i schimbi şi viaţa! Poti să vezi unde ai greşit. Să recunoşti este cea mai mare înzestrare pe care i-o poţi da copilului tau.

Ascultam un audio book despre success şi eşec, două feţe ale aceleaşi monede, definite una prin alta. Însă dacă ieşi din paradigma asta, nu există eşec şi success.

Este o teorie care spune că oamenii care au avut nenumarate succese de-a lungul timpului, la primul eşec s-au blocat. Insă, cei care au avut multe eşecuri, nu le-au numit eşecuri, ci experienţe, învăţări! Asadar, toate aşa-zisele eşecuri din trecut au fost considerate etape în învăţare.

Practic, de ce avem nevoie? Să experimentăm mult și să iesim din paradigme. Sunt inventate! Cine pune etichetele?

Părintele trebuie să fie un ghid, un îndrumător si nicidecum un anarhist. Şi totusi, anarhia este des întâlnită în educaţia noastă. Alfie Kohn spunea că trebuie să-i oferim copilului valorile şi libertatea de a alege valorile pe care doreşte să le respecte. Tu ce parere ai?

Alfie Kohn spune un lucru la care eu încă reflectez: este nevoie ca parintele să nu stea atat de mult lângă copil. El e necesar să fie o autoritate care să exprime siguranţă, satisfacţie, bucurie, să fie acolo şi să lase copilul să aleaga momentul când va veni să se destainuie şi să ceară ajutor. Atunci parintele oferă!

Dacă eşti lângă el şi îl toci la cap, pui presiune şi îi predai tipul de comportament pe care îl va reflecta. Nu se mai poate lega o relaţie sănătoasă între părinte şi copil.

Şi mai spune că e nevoie să coopereze pentru găsirea soluţiilor împreună. Alfie Kohn a spus ca nu poate da o soluţie pentru toate cazurile şi m-a surprins raspunsul lui. E necesar să fim prezenţi conştient lângă copilul nostru, nu să aplicăm un şablon. E nevoie să-ţi deschizi mintea, să deschizi gura, să fii vulnerabil, să spui “nu ştiu”. Dacă nu prezinţi copilului şi partea vulnerabilă şi vrei să pari de fier şi atotştiutor, copil te va simţi. Acest lucru nu este uşor. Nimeni nu se naşte învaţat, dar e nevoie să te informezi.

Tot ce învaţă copilul pana la 3 sau 4 ani se spune că este un model cultural, ca o axiomă. Nu poate fi contrazis de copil fiindcă nu are capacitatea să iasă din acest modelul cultural. La fel, ceea ce am văzut la părinţi reprezintă un model cultural. Putem schimba asta, însă cu un ajutor specializat, un terapeut.

Tu promovezi valorile şi oamenii frumoşi. Există şi competiţie. Care este definiţia competiţiei pentru tine?

Competiţia este ceva in care e necesar să demonstrezi. O paradigma veche. Tocmai când ieşi din această paradigmă, îţi dai seama că nu ai nevoie să demonstrezi nimic. E necesar să te pui în valoare, dar nu în detrimentul altora.

Nu asta face învăţământul tradiţional? Nu asta se promovează astazi în şcoli şi la locul de muncă?

Da. Merge pe principiul: moartea ta este viaţa mea! Ori, acest lucru propagat la scara mondială a dus la distrugeri masive a tot ceea ce înseamnă viaţă, fie că vorbim de viaţa animală sau vegetală, care se propagă precum ciuma.

De ce? Crezând că moartea lor este viaţa noastră! Fals! Viaţa lor înseamnă şi viaţa noastră. Este o paradigma. Depindem unii de alţii. Toate sunt legate şi despre asta este nevoie să invatam copilul.

La noi în proiect, când vin, copiii sunt dornici să arate cine sunt ei. Fals! Nu s-a mers pe principiile spirituale.

Cum arată învăţământul spiritual?

Copiii sunt învăţaţi să aibă un moment de pace şi de conştientizare, să se întrebe zilnic ce au făcut bine, să mediteze. Noi nu am fost învăţaţi să facem toate aceste lucruri.

Cum să-i înveţi pe alţii să facă altceva decât ceea ce eşti? Este nevoie să scoatem din noi tot gunoiul emoţional care ne distruge şi e nevoie să le arătăm copiilor cum să facă acest lucru. Aşa cum l-am vazut eu pe tata cântând la mandolina şi mi-am spus “Ce interesant! Aş vrea şi eu să fac asta cândva!” A rămas în sufletul meu ca o lumină. Cândva, poate o să învăţ un instrument. Mi-ar plăcea pianul.

Aceasta e nevoie să facă şi părinţii. Să nu se aştepte să pună sămânţa şi gata! Nici când plantezi un copac nu vezi rezultatele imediat. Devine un adevărat copac dupa mulţi ani. Aşadar, rabdare!

Despre Centrul Gifted Education

Centrul Gifted Education este primul Centru dedicat exclusiv copiilor supradotati din Romania – o asociaţie non-profit cu misiunea de a descoperi şi de a dezvolta potenţialul copiilor cu abilităţi înalte, printr-o educaţie de excelență, promovând şi utilizând cea mai bună curriculă validată la nivel internaţional de descoperire şi dezvoltare a abilităţilor naturale şi a potenţialului copiilor, modele de bune practici în educaţie, reţele de profesori talentaţi, experţi şi profesionişti în educaţie.

Proiectul este auditat şi recomandat de două Universităţi Internaţionale, CEU Business School şi Johns Hopkins Carey School of Business. Suntem parteneri ai Universităţii Bucureşti, Facultatea de Ştiinţele Educaţiei şi Psihologie, membri ECHA – European Council for High Ability, şi WCGTC – World Council for Gifted and Talented Children.

Web:

www.giftededu.ro

www.mintistralucite.ro

www.leonardoschool.ro